Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Împăratul e gol şi urlă din răsputeri

Publicat in Cotidianul, marți 29 martie 2011 ·

Telegramele WikiLeaks au scos la iveală preocupările lui Traian Băsescu pentru dosarele lui Adrian Năstase. Preşedintele chiar s-a înfuriat la auzul formulării "dosare politice" şi a ieşit la atac. Cât ai bate din palme l-a trimis şi pe amărâtul de Turcan să pună la dispoziţia presei înregistrarea discuţiei dintre Traian Băsescu şi delegaţia PSD. Iată ce a spus "amicul" politic al românilor. Citez transcrierea unor afirmaţii aflate la îndemâna tuturor.

"Ei, asta e dosarul politic. Eu ce sa va spun? Politic, nepolitic, doar daca vi l-ati facut in acelasi partid. Ca domnul Sergiu Sechelariu a fost membru PSD, dansul a initiat plangerea, doamna de la Inspectoratul in Constructii a fost de la PSD, dansa a facut plangere.

Consulul era numit de primul-ministru, la Beijing, deci consulii nu se numesc de presedinte, deci nu domnul Iliescu l-a numit, ci l-a numit primul-ministru. Omul asta a scris ce a trebuit. Dosarele astea au fost la mine. Deci de unde le scoateti politice? Chiar este o chestie de eleganta.

Eu am aici acest dosar. Prima data cand mai aud ca dosarele lui Adrian Nastase sunt politice le fac publice ca sa ne linistim odata cu minciuna asta. V-ati facut voi de la PSD dosare unii la altii si tipati toata ziua ca e vinovat Daniel Morar si Traian Basescu".

Ce au înţeles colegii noştri de breaslă? Că Adrian Năstase n-a fost turnat de PDL, ci de colegii săi de partid. Şi atunci n-ar fi dosar politic, ci dosar născut din simţul dreptăţii existent în PSD. Banc de 1.000 de puncte, bun de spus într-o cârciumă după ce tot echipajul s-a făcut pulbere. Altfel, în loc de glumă proastă şi de acuzaţie înţeleasă pe dos, afirmaţiile lui Traian Băsescu pot fi considerate o mărturie video şi audio a implicării preşedintelui României într-un soi de justiţie la comandă.

Susţine preşedintele României că el are dosarele? Zice că le citeşte? Zice el că d

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim

News.ro acum 26 minute
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”

Mediafax acum 36 minute
Anamaria Gavrilă, preşedinta POT, anunţă începerea procedurii de revocare a lui Ilie Bolojan din funcţia de preşedinte al Senatului, implicit din funcţia de preşedinte interimar al României. Ea spune că Bolojan a devenit un pericol la adresa securit

Traficul feroviar, oprit între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători/ Alte trei trenuri staţionează în gările apropiate

News.ro acum 59 minute
Traficul feroviar este oprit, luni după-amiază, între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători, anunţă CFR Sa. Alte trei trenuri de călători staţionează în gările apropiate până la redeschiderea circulaţiei.

Ciolacu despre Georgescu: România nu se poate dezvolta cu poveşti despre tunele dacice, ci construind tuneluri moderne

Mediafax acum 36 minute
„Finalizarea primei străpungeri a unui tunel forat pe autostrada Sibiu – Piteşti arată că România este în stare să depăşească orice obstacol pentru a-şi realiza marile investiţii strategice”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. Premierul arată că stră

Vreme caldă în prima săptămână din martie. Regiunea unde temperaturile urcă până la 21 de grade Celsius

Ziare.com acum 35 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță luni, 3 martie, că vremea va fi deosebit de caldă în toată țara, în prima săptămână din luna martie. Temperaturile vor atinge chiar și 21 de grade în Muntenia, însă de săptămâna viitoare se va fac

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum 36 minute
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 5 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Atenționare de călătorie pentru români: Cod portocaliu de vreme severă într-o țară europeană

Ziare.com acum 19 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde este în vigoare un Cod portocaliu de vreme nefavorabilă în Comunitatea Autonomă Andaluzia. Astfel, sunt prognozate ploi abundente şi vânt puternic. Potrivit MA

Zelenski consideră că un armistiţiu „fără garanţii” ar fi un „eşec”

G4Media acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat că orice încetare a focului în Ucraina ar fi sortită eşecului dacă nu există „garanţii de securitate” pentru a evita o reluare a ostilităţilor, relatează luni agenția de știri AFP, citată de Agerpr

Lucrări pentru Magistrala 6. Prima „cârtiţă” de pe Secţiunea Sud, 1 Mai - Tokyo, se îndreaptă către punctul de start

Mediafax acum 36 minute
Prima „cârtiţă” care va săpa unul dintre cele două tuneluri ale Magistralei 6 de metrou, pe Secţiunea SUD, în cadrul contractului „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni). Proiectar

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

11°
lun.

1°/11°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°