Mioara Roman trăieşte cu nostalgie şi nelinişte furtuna revoluţionară care s-a abutut năprasnic asupra lumii islamice. Totul a început în Tunisia, apoi revoltele s-au extins în Egipt, Yemen, Bahrain şi Libia. Mai nou, oamenii protestează la Damasc, în Siria, o ţară despre care se spunea că este mai greu de contaminat şi mai sigură. Pentru un specialist în istoria şi limba arabă, care a cunoscult mulţi oameni importanţi din regiune, precum temutul lider libian Muammar Gaddfi, palestinianul Yasser Arafat sau Habib Burghiba, primul preşedinte al Tunisiei, doamna Roman vede cu totul altfel revoltele din spaţiul islamic.

Cum l-aţi cunoscut pe Habib Burghiba, primul preşedinte al Tunisiei?

În anii '70 lucram la Radio Bucureşti Internaţional şi eram şefa secţiei de limba arabă. Era o perioadă când România era mai deschisă. Atunci i-am luat interviu lui Burghiba, preşedintele Tunisiei şi primul care a modernizat ţara. În sensul că, spre deosebire de restul ţărilor arabe, partidul Neo-Destour - al cărui lider era Burghiba - a implemantat o serie de reforme începând din 1960.

În arabă „destour" înseamnă constituţie. Femeile au primit drept de vot, poligamia a fost desfiinţată şi 25 % din PIB a ajuns la educaţie. Acesta a fost motivul pentru care Tunisia a devenit o ţară mult mai deschisă decât restul ţărilor arabe.

Apoi, colonialismul francez a fost mai nuanţat, pentru că ei au şi problema asta a imigraţiei din Nordul Africii. Statele arabe s-au creat în forma modernă de azi după al Doilea Război Mondial. Mai întâi au fost califat, apoi au făcut parte din Imperiul Otoman, după care au fost colonizate de francezi şi britanici.

În anii '50 a apărut mişcarea coloneilor, care au jucat un rol foarte important în ţările arabe şi în cele africane. De ce? Pentru că aveau studii la Londra şi la Paris şi erau oameni mai evoluaţi, care au vrut ceva pentru ţa