Afaceristul constănţean şi prietenul primarilor, Stelian Fottu, se judecă în instanţăcu administratorii israelieni ai SC Mamaia Nord Enterprises SRL, după ce a pus ochii pe un teren destul de „ consistent ", situat în Mamaia Nord. De remarcat că grupul de afacerişti Stelian Fottu - Vasile Fechete - Neculai Ciupercă - sunt de mult timp cu ochii pe terenurile din zona Mamaia - Năvodari, prin prisma societăţilor pe care le deţin, Arconi Star şi Argenta Instalaţii.
Grupul afaceriştilor a fost la numai un pas de a pune mâna pe un teren de 40.992 de metri pătraţi, aflat în Mamaia Nord, aparţinând firmei israelienilor. Ceea ce a stat între intrarea în posesia terenului de către constănţeni au fost numai câteva chestii procedurale şi puţin timp. În ceea ce-i priveşte pe Shimon Sebi Brietholzs, Bar Eliran, Dov Berdichay Daskal, Josef Babluky şi Amir Doron, cetăţeni israelieni, ei au venit în România cu scopul de a oferi lecţii de consultanţă în management şi în afaceri, cei cinci israelieni asociaţi ai firmei amintite, însă au fost executaţi silit în baza unei hotărâri judecătoreşti, din cauza unor datorii. La Judecătoria Constanţa a fost publicat, în toamna trecută, un anunţ privind scoaterea la licitaţie a terenului. În documentul publicat se precizează că SC Mamaia Nord Enterprises datorează firmei Arconi Star suma de 963.474,30 lei. Potrivit anunţului, din respectiva sumă, „ 918.712,64 lei reprezintă valoarea unor facturi fiscale, actualizată în funcţie de indicele de inflaţie pentru perioada august 2007 - iunie 2009, inclusiv în continuare, până la plata debitului, plus 24.248,93 lei reprezintă penalităţi de 0,04% pe zi de întârziere, 5,039 de lei - cheltuieli de judecată şi 15.474,30 lei - cheltuieli de executare şi onorariul executorului judecatoresc ". Altfel spus, o firmă de construcţii i-a învins pe „ specialiştii " într-ale managementului şi în ale afac