Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şanse la cariere de succes pentru studenţi

Publicat in Adevarul, marți 29 martie 2011 ·

Peste 200 de locuri de muncă şi stagii de practică pot fi ocupate de tinerii ambiţoşi. Recruiteri din Bucureşti vor fi prezenţi, timp de două zile, la târgul de joburi pentru studenţi şi absolvenţi care a început azi-dimineaţă la Universitatea Politehnică din Capitală.

Tinerii absolvenţi sunt aşteptaţi, astăzi şi mâine, de reprezentanţii companiilor cu sute de locuri de muncă, dar şi zeci de internship-uri şi programe de practică în cadrul evenimentului de recrutare a tinerelor talente. Încă din această dimineaţă, studenţii au avut ocazia să se întâlnească faţă în faţă şi să discute cu angajatorii. „Vor fi şi simulări de interviuri în cadrul seminariilor pe care companiile au insistat să le organizăm. Vor fi două seminarii pe zi şi tinerii vor putea intra în contact direct cu angajatorii“, a spus Alexandra Găman, coordonatorul proiectului.

Angajatorii au venit pregătiţi să recruteze forţe proaspete de muncă şi să formeze specialişti care să se plieze pe profilul companiilor lor. „Firmele din domeniul ingineriei, spre exemplu, vor să-şi creeze echipe de tineri pe care să-i instruiască după nevoile lor“, a spus Alexandra Găman.

Internship-ul, un bun început

Recruiterii sunt din ce în ce mai deschişi să lucreze cu tineri oferindu-le acestora şansa unor internship-uri de câteva săptămâni. „În primul rând, căutăm tineri deschişi la minte şi dornici să înveţe. Nu cerem experienţă sau altă pregătire extraordinară. Fiecare om trebuie să înceapă de undeva“, a spus Bogdan Olteanu, reprezentantul unei companii de PR care primeşte studenţi în internship. Acest tip de experienţă profesională cântăreşte greu în CV-ul studenţilor.

Dragoş Sârbu este un tânăr masterand la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative care a înţeles că un internship îi poate aduce beneficii la finalizarea studiilor. În vara anului trecut Dragoş, de 25 de ani,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 27 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°