Precipitatul anunţ din iunie 2006 al lui Călin Popescu Tăriceanu, de retragere a trupelor româneşti din Irak, a fost doar o încercare a premierului de a lovi în preşedintele Traian Băsescu şi de a câştiga voturi pentru PNL, având în vedere că sondajele arătau un sprijin redus al publicului pentru prezenţa militarilor noştri în Irak. Aceasta este concluzia unei telegrame a staff-ului Ambasadei SUA la Bucureşti.
Telegrama „Premierul Tăriceanu/ ministrul Apărării propun retragerea trupelor din Irak; preşedintele Băsescu reafirmă angajamentele faţă de Irak, războiul împotriva terorismului". Clasificare: confidenţial. Anul: 2006
„Mulţi observatori şi analişti caracterizează apelul precipitat al premierului pentru o retragere din Irak drept o manevră în conflictul său politic tot mai intens cu Băsescu, mai degrabă decât o strategie geopolitică analizată pe îndelete".
„Senatorul PNL Adrian Cioroianu a spus oficialilor ambasadei că ministrul Apărării a prezentat conducerii PNL un memorandum recomandând o retragere din Irak, dar şi o contribuţie mai mare în Afganistan. Cioroianu a apreciat că decizia PNL «nu va mulţumi SUA» dar că era în linie - a susţinut el - cu politica UE. El a prezis că CSAT va sprijini cererea de retragere din Irak. Totuşi, un alt parlamentar influent al PNL, deputatul Cristian Adomniţei, a spus că a fost surprins de decizia conducerii PNL şi că nu o susţine. El a prezis că CSAT va respinge apelul la retragere din Irak. "
„Preşedintele Băsescu, scandalizat, i-a spus ambasadorului într-o discuţie telefonică din 29 iunie că CSAT va respinge apelul de retragere a trupelor din Irak. El a subliniat că «o asemenea decizie nu poate fi luată de o singură parte». Băsescu a insistat că România îşi va menţine angajamentele faţă de războiul împotriva terorii".
„Ministrul de Externe Mihai-Răzvan Ungureanu i-a spus ambasadorului într-o