Înfrângerea de sâmbătă, cu Unirea Alba Iulia, nu i-a picat deloc bine antrenorului formaţiei Gaz Metan CFR Craiova, Jerry Gane, care se aştepta la un meci fără cusur din partea elevilor săi şi la primele aplauze din partea publicului severinean.
„Îmi pare rău, nu am debutat cu dreptul pe Municipal, deşi publicul ne-a primit bine şi ne-a încurajat. Am jucat bine, ne-am creat ocazii, dar n-am fost eficienţi. Consider că meritam cel puţin un egal. A existat şi tracul debutului aici, la Severin. Sper ca la următoarele meciuri să nu mai fie presiune aşa mare“, a spus principalul „găzarilor“.
„Am folosit un sistem de joc ofensiv, dar ne-a lipsit acea sclipire în faţa porţii. Oaspeţii au o echipă bună, au fost pragmatici şi au speculat la maximum două din cele trei ocazii pe care le-au avut. Ăsta e fotbalul... Sper să ne redresăm rapid.
Ne-am îndepărtat de obiectiv, dar nu cred că mai contează dacă termini pe şase sau pe nouă. Nu vom lupta pentru retrogradare, cu două victorii consecutive suntem iarăşi în prima parte a clasamentului. Jucăm cu UTA în etapa viitoare şi, aşa cum am tratat toate meciurile de până acum, vom merge la Arad să obţinem maximum de puncte“, a spus Jerry Gane.
Antrenorul grupării Gaz Metan CFR s-a arătat îngrijorat de starea de sănătate a căpitanului Cosmin Cruşoveanu, suspect de entorsă de rotulă şi de ligamente întinse. „Sper să nu fie ceva grav, dar Cosmin are genunchiul umflat şi sigur va necesita o pauză. Nu ştiu cât de repede îşi va relua antrenamentele, dar sper să fie curând pentru că este un jucător foarte important“, a punctat Jerry Gane. Înfrângerea de sâmbătă, cu Unirea Alba Iulia, nu i-a picat deloc bine antrenorului formaţiei Gaz Metan CFR Craiova, Jerry Gane, care se aştepta la un meci fără cusur din partea elevilor săi şi la primele aplauze din partea publicului severinean.
„Îmi pare rău, nu am debutat cu dr