La Damasc, preşedintele Bashar al-Assad promite reforme pentru a calma o situaţie devenită explozivă, dar avertizează în acelaşi timp că în Siria nu se va repeta scenariul din alte ţări arabe. Discursul său, foarte aşteptat, are însă motive să-i decepţioneze pe toţi sirienii care speră într-o schimbare.

Marea întrebare care se pune în Siria este dacă acest regim autocrat se poate reforma din interior. Pentru că modele există în lumea musulmană. Turcia este un model de evoluţie de la dictatură militară spre democraţie, iar în Maroc avem scenariul unei monarhii "luminate" care înţelege să conducă ea procesul reformelor.

Autocratul de la Damasc este însă extrem de timid la capitolul angajamentelor concrete. El şi-a început discursul din Parlament mai degrabă prin a-i pune în gardă pe sirieni. El a evocat, şi nu e de mirare, spectrul unui complot, a unor conspiraţii. Lucru natural de altfel pentru orice regim dictatorial. Imediat când este pronunţat cuvântul reformă sau democraţie orice dictator vede în spatele acestor concepte scenariul unui complot.

Un alt cuvânt pe care îl iubesc foarte mult dictatorii este "unitate". În zilele de dinaintea înlăturării sale de la putere, Ceauşescu avea impresia că unitatea ţării era ameninţată. Tot despre unitate au vorbit şi tunisianul Ben Ali precum şi egipteanul Hosni Mubarak înainte de a fi obligaţi să părăsească scena politică. Iar la Tripoli, Muammar Gaddafi se crede în continuare drept omul providenţial în jurul căruia se poate consolida unitatea poporului său.

Sirienii aşteptau de la discursul lui Bashar al-Assad angajamente concrete în vederea asigurării pluralismului politic, o nouă lege legată de libertatea presei şi confirmarea ridicării stării de urgenţă care ţine de decenii. Nici unul din aceste puncte nu au devenit însă o "urgenţă" pentru un regim considerat drept unul foarte corupt. În i