Românii care vor cumpăra pachete turistice între 31 martie şi 3 aprilie vor beneficia de reduceri de până la 20% prin sistemul de rezervări timpurii. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
Peste 25.000 de vizitatori sunt aşteptaţi la Târgul de Turism al României, organizat la Romexpo, în Capitală, în perioada 31 martie-3 aprilie. Evenimentul va reuni ofertele a peste 150 de companii şi firme, jumătate dintre acestea fiind din străinătate.
"Gradul de internaţionalizare al acestei ediţii este una dintre principalele noutăţi, în cadrul evenimentului urmând să fie prezente, pe lângă agenţii de turism şi tour-operatori interni şi externi, şi standuri de prezentare ale ambasadelor unor ţări precum Cehia, Croaţia, Bulgaria, Cipru, Chile, Emiratele Arabe Unite, Italia, Iran, Macedonia, Mexic, Peru, Serbia, Slovacia şi Slovenia", ne-a spus Cătălin Trifu, director comercial adjunct al Romexpo.
De asemenea, vor fi prezenţi reprezentanţi ai ministerelor de Tursim din Turcia, Grecia, Bulgaria şi Ungaria. În total, aproximativ 20 de ţări vor fi prezente la eveniment.
Tendinţele anului 2011
Potrivit reprezentanţilor agen ţiilor de turism, anul acesta, pe lângă destinaţiile clasice pentru cei cu bugete reduse şi medii, cum ar fi Grecia, Bulgaria sau Turcia, se poate observa o creştere a numărului de cereri pentru pachete turistice care au ca destinaţii Cipru şi croaziere de lux pe coasta Turciei.
Indiferent de tipul de ofertă despre care vorbim, reducerile, pe perioada târgului, vor ajunge la 20% pentru pachetele achiziţionate în sistemul early booking.
Conferinţe, seminarii, ateliere şi prezentări Cu acest prilej, la Romexpo, principalul organizator al evenimentului, se va desfăşura şi o serie de seminarii despre strategii de dezvoltare a turismului românesc, atragerea fondurilor europene, susţinute de Camera de Come