Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul elevilor scade în următorul an şcolar cu 5 %

Publicat in Adevarul, miercuri 30 martie 2011 ·

Cifra de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar scade, potrivit unui proiect al Ministerului Educaţie, cu aproximativ 5 % în următorul an şcolar.

Textul publicat pe site-ul instituţiei precizează că cifrele de şcolarizare ţin cont de numărul de copii existent, iar scăderea ei se explică exclusiv prin evoluţia demografică.

Astfel, ministerul spune că în învăţământul primar vor exista 850.000 de locuri, iar la gimnaziu - 900.000 de locuri. Ambele cicluri de învăţământ pierd astfel câte 50.000 de locuri. Ministerul propune înfiinţarea a 25.000 de locuri în clasele a IX-a de liceu, suplimentar faţă de cele 210.000 câte funcţionează în actualul an şcolar. Toate aceste cifre urmează să fie repartizate apoi Inspectoratelor Şcolare Judeţene în funcţie de cererile venite din teritoriu.

În privinţa învăţământului universitar, cifra de şcolarizare prevede aproape 63.000 de locuri finanţate de la stat pentru ciclul de licenţă. Ministerul propune şi 3.500 de granturi de studiu de doctorat, cu 500 mai multe decât în acest an.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre parteneriatul civil: „Nu cred că e momentul să reluăm discuția acum, societatea românească are alte probleme”

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat marți seară că este de acord cu parteneriatul civil între persoanele de același sex, dar a subliniat că nu este acum momentul ca această discuție „să fie reluată”, motivând că societatea românea

Decizia PSD-PNL-UDMR, fără USR: impozitarea marilor averi, reducerea taxelor și impozitelor pe muncă și cota unică. Cum arată programul de guvernare

Libertatea acum 7 ore
PSD, PNL și UDMR au decis marți seară, 17 decembrie, după 4 ore de negocieri, principiile viitorului program de guvernare, dar din comunicatul comun lipsește partidul condus de Elena Lasconi, care a intrat neinvitată la negocierile de la Palatul Vic

Răspunsul oficialilor de la Tik Tok după investigația demarată de Comisia Europeană privind alegerile din România

Ziua Constanta acum 9 ore
Reprezentanții companiei TikTok au transmis marți, după ce Comisia Europeană a inițiat proceduri oficiale de investigare a platformei pentru o presupusă încălcare a Legii privind serviciile digitale (DSA) în contextul alegerilor prezidențiale din Ro

Tom Cruise, premiat de US Navy pentru celebrul rol Maverick din „Top Gun”

HotNews acum 3 ore
Marina americană (US Navy) l-a recompensat pe actorul hollywoodian Tom Cruise pentru că „a stimulat recrutarea de piloţi” după ce a interpretat rolul locotenentului Pete „Maverick” Mitchell în primul film din cunoscuta serie cinematografică „Top Gun

Meta, amendată cu 251 de milioane de euro în UE pentru o breșă de securitate. Milioane de conturi Facebook au fost afectate

HotNews acum 4 ore
Meta, compania-mamă a Facebook, Instagram și WhatsApp, a fost amendată marţi cu 251 de milioane de euro în Uniunea Europeană, în urma unei breșe de securitate în 2018 care a permis accesul hackerilor la datele personale ale utilizatorilor, relatează

NATO preia de la SUA coordonarea ajutorului militar acordat Kievului - surse

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care intervine după o întârziere de mai multe luni, conferă NATO un rol mai direct în războiul împotriva invaziei Rusiei, fără a angaja propriile forţe. Cu toate acestea, diplomaţii recunosc că predarea către NATO ar putea avea un efect limi

PSD, PNL şi UDMR, plan de guvernare fără USR. Liderii partidelor au convenit asupra noului program de guvernare. USR nu a semnat

Mediafax acum 8 ore
Liderii principalelor partide pro-europene din România s-au întâlnit marţi pentru a se pune de acord asupra principiilor viitorului program de guvernare. Astfel, PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale au convenit ca noul program de guverna

Miercuri se deschide sezonul de schi la Poiana Braşov

Mediafax acum 13 ore
„De mâine, în partea superioară a masivului Postăvarul se va putea schia, mai ales că, din câte am înţeles de la meteorologi, nu va mai bate nici vântul şi va circula şi transportul pe cablu. Am produs foarte multă zăpadă artificială în ultima perio

Poziţia TikTok despre investigaţia Comisiei Europene, în contextul alegerilor din România: Nu acceptăm reclamele politice plătite

Mediafax acum 10 ore
„Am protejat integritatea platformei noastre în peste 150 de alegeri la nivel global şi continuăm să abordăm proactiv aceste provocări comune la nivelul întregii industrii. TikTok a transmis Comisiei Europene informaţii detaliate privind aceste efor

Netanyahu merge la Cairo pentru a negocia un acord de încetare a focului în Gaza - surse

Mediafax acum 10 ore
Sursele au declarat că un acord de încetare a focului în Gaza este de aşteptat să fie semnat în zilele următoare. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru comunicaţii privind securitatea naţională, John Kirby, a declarat că Washingtonul „crede că n

Vremea

București
acum

mie.

4°/9°
joi

4°/10°
vin.

5°/10°
sâm.

3°/7°
Iasi
acum

mie.

6°/11°
joi

3°/10°
vin.

3°/9°
sâm.

2°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/11°
joi

6°/11°
vin.

8°/12°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mie.

-0°/7°
joi

2°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/3°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

4°/10°
vin.

5°/6°
sâm.

1°/5°