Un băiat din Rusia a descoperit un mesaj într-o sticlă trimis de un copil german, în urmă cu 24 de ani. În ciuda distanţei şi a limbilor diferite pe care le vorbesc, cei doi "corespondenţi" au reuşit să se cunoască şi să-şi scrie, relatează BBC. Impresionaţi de poveste, jurnaliştii vor să intermedieze o întâlnire faţă în faţă între cei doi.
Daniil Korotkikh, un băiat în vârstă de 13 ani, susţine că a descoperit sticla cu câteva luni în urmă, în timp ce se plimba în apropierea unei plaje, situată la graniţa dintre Rusia şi Lituania. Puştiul se afla în satul Moskoye (regiunea Kaliningrad) când a dat peste mesajul lui Frank, pasager pe un vas de croazieră cu destinaţia Danemarca."Numele meu este Frank şi am cinci ani. Tatăl meu şi cu mine călătorim pe o navă spre Danemarca. Dacă ai găsit această scrisoare, scrie-mi înapoi, iar eu îţi voi răspunde", era mesajul din interiorul a ceea ce părea a fi o sticlă de bere germană, închisă cu un dop de ceramică.
Tatăl lui Daniil i-a tradus fiului "scrisoarea", atent învelită în celofan şi sigilată cu un bandaj medical. Scrisoarea, datată "1987" a inclus şi adresa expeditorului, oraşul german Coesfeld. "Descoperitorul" a urmat îndemnul copilului german şi i-a scris. Pentru că părinţii lui Frank, acum în vârstă de 29 de ani, mai locuiesc aici, scrisoarea trimisă într-un plic a ajuns la destinaţie. Frank i-a dat noua adresă şi i-a promis puştiului că îi va scrie. Până atunci, cei doi corespondează pe internet. "Descoperitorul" crede că sticla a fost adusă la ţărm de valuri şi îngropată apoi în nisip, de unde a şi recuperat-o. "Nu ar fi rezistat în apă 24 de ani", a dăugat el pentru jurnaliştii britanici.
Un băiat din Rusia a descoperit un mesaj într-o sticlă trimis de un copil german, în urmă cu 24 de ani. În ciuda distanţei şi a limbilor diferite pe care le vorbesc, cei doi