În acest moment, unii colegi din PDL caută 35 de semnături pentru a-și susține candidatura. Lor și tuturor celorlalți colegi și prieteni din partid, vrem să le oferim 35 de idei. Poate că este vremea semnăturilor, dar noi credem că este vremea dezbaterilor.
Cele 35 de idei sunt oferite dezbaterii PDL, dar și publicului larg.
Indiferent că vom găsi sau nu un număr de colegi gata să se reunească în jurul acestor idei pentru a depune o moțiune, discuția ne va ajuta foarte mult. O dorim deschisă și argumentată, departe de invective și suspiciuni. De fapt, vor avea de câștigat de pe urma dezbaterii toți cei care speră că putem progresa în România. Monica Macovei Cristian Preda Sever Voinescu
Viziunea noastră: PDL – un partid popular modern. 35 de pași necesari
PDL are șansa de a se construi ca singurul partid de dreapta din România. Pentru a atinge acest obiectiv, PDL ar putea să-și folosească resursele și să susțină măsuri orientate de următoarele 35 de idei:
Economie: buget, fiscalitate, Europa
1. Diminuarea prezenței statului în economie. Efectul va fi triplu: creșterea eficienței, scăderea corupției și depolitizarea unor decizii economice. Acum, statul e un factor de distorsionare a regulilor pieței. Trebuie să-i dăm un alt rol, reconstruindu-i credibilitatea atât în fața cetățenilor, cât și în fața actorilor economici.
2. Trecerea economiei de la o dezvoltare bazată pe consum la o dezvoltare bazată pe producție. Principala lecție a ultimilor ani este aceea că economiile a căror dezvoltare se bazează pe consum sunt vulnerabile în crize economice, în vreme ce economiile a căror dezvoltare se bazează pe producție sunt mai rezistente.
3. Diminuarea poverii fiscale pe muncă, ca un prim pas al unei ample și bine gândite politici de reducere a taxelor și impozitelor, atât în cuantum cât și în numărul lor. Prin