(Apărut în Dilema, nr. 372, 31 mar. - 6 apr. 2000)
Ca un cocostîrc plictisit şi gras stă Doru pe gard. Se caută de ţigări în buzunarul gecii cu cap de indian, găseşte una, o scoate, "n-ai un foc?", o aprinde. "La trei m-am cărat, ţi-am zis." Şi pot spune cu mîna pe inimă că nu-l cheamă Doru, ci altcumva (parcă mai are vreo importanţă cum) şi că, într-adevăr, mi-a spus de la bun început că are o treabă altundeva şi că o să plece pe la ora trei.
Apoi, brusc liniştit şi bucurîndu-se de rotocoalele de fum, îmi spune că era bine: "adică, e marfă să fii controlor. Un an am stat. Pînă m-am plictisit. Mă plictisesc repede. În rest, "te sui în maşină cu încă vreo trei-patru tovarăşi, gineşti vreun prost fără bilete şi-ţi faci meseria". Lumea în general e proastă sau cel puţin asta e părerea lui Doru: "să-i vezi, frate, cum începeau unii să se milogească - lasă-mă, şefu', că-s şi eu om sărac; haide, şefu', săru' mîna că-s din provincie - du-te dracu..., n-ai bilet, marcă banu'... şi fără milogeală, mă oftici! Cel mai mult pe lumea asta am boală pe proşti". Pare întru totul scîrbit de lume şi scuipă. Altfel, Doru are douăzeci şi cinci de ani şi trei ani de box în spate. "Recunosc, mă mai mănîncă palmele uneori; prin maşini şi prin tramvaie mai dai şi de unii cu figuri în ei." Un adevărat ghinion pentru cine îşi permite aşa ceva. În prima staţie, odată coborîţi, Doru cu tovarăşii rezolvau totul incredibil de simplu: "îi dădeam eu una în ficat să se-ndoaie, îi mai dădea altu' o palmă, unu' un şut în cur şi gata, scăpa ieftin băiatu'... Păi, decît amendă?!" Pe fete le trata cavalereşte. Dacă zîmbeau frumos şi ştiau să se pisicească, scăpau: "oameni sîntem". Rîde. Cel mai mult îi plăcea frica oamenilor în preajma lui. Faptul că era puternic. Că putea să fie milostiv sau "o javră dacă vroiam". Că i se spunea şefu'. Că făcuse box şi că avea douăzeci de ani. "De fapt, c
