Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aliatul polonez al Republicii Moldova

Publicat in rfi, miercuri 30 martie 2011 ·

Premierul polonez, Donald Tusk, aflat în vizită la Chişinău a declarat că Polonia va acorda tot sprijinul Republicii Moldova ca aceasta să-şi ducă la bun sfârşit reformele care le-a început acum doi ani. Donald Tusk a venit la invitaţia premierului moldovean, Vlad Filat, pentru a participa la Forumul economic Uniunea Europeană – Republica Moldova.

Corespondentul RFI la Chişinău, Corneliu Rusnac

Premierul polonez, Donald Tusk a declarat că una dintre priorităţile Poloniei pe durata preşedinţiei UE, pe care o va prelua pe 1 iulie va fi să sprijine ţările care "tratează la modul serios visul lor de integrare europeană", printre care şi Republica Moldova.

"Hotărârea de a adera la UE este arma dumneavoastră cea mai puternică, iar prin reforme puteţi demonstra că sunteţi consecvenţi în demersurile dumneavoastră", a spus Donald Tusk.

El a subliniat că pe durata preşedinţiei poloneze a UE, Varşovia va acorda tot sprijinul pentru soluţionarea acelor probleme pe care Republica Moldova nu le poate rezolva singură, cum ar fi conflictul transnistrean.

La rândul său, premierul moldovean, Vlad Filat a spus că reformele pe care şi le-a asumat Republica Moldova şi pe care este hotărâtă să le ducă la bun sfârşit trebuie în final să ofere Chişinăului asociere politică şi integrare economică în Uniunea Europeană.

Una dintre cele mai importante reforme pe care a început să le realizeze actuala putere ţine de domeniul justiţiei, întrucât fără un stat de drept nu poate exista o democraţie funcţională, a subliniat Vlad Filat. El a precizat că un alt set de reforme importante sunt cele din economie.

Primii paşi pe care urmează să-i întreprindem sunt integrarea în sistemul energetic şi cel al transporturilor aviatice din UE, a afirmat premierul moldovean.

Polonia este una dintre ţările la iniţiativa căreia Uniunea Europeană a lansat aşa-nu

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 7 minute
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 36 minute
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum o ora
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum o ora
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 2 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 4 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum 52 minute
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°