Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jackpot în Moldova! Steaua, tarif dublu faţă de AS Roma, Valencia sau Galatasaray

Publicat in Pro Sport, miercuri 30 martie 2011 · ·

Deşi de ani buni se zbate în afara podiumului, brandul Steauacontinuă să aducă profit. Ultima găselniţă a roş-albaştrilor a fostdisputarea unui amical peste hotare. La finalul săptămânii trecute,Mihai Stoica a perfectat o partidă de verificare, ce a adus încontul clubului peste 500.000 de euro. Şi timişorenilor, totmanagerul stelist le-a aranjat întâlnirea cu Zimbru, însă aceştiaau încasat aproximativ 400.000 de euro.

Cunoscuţii managerului stelist de peste Prut au adus învistieria clubului o sumă deloc neglijabilă. Pentru cele 90 deminute bifate cu moldovenii, în care au şi marcat de patru ori,roş-albaştrii au primit peste 500.000 de euro.

Cum s-a ajuns la această sumă? Oficialii din Republica Moldova suntbuni prieteni cu Mihai Stoica şi au dorit cu orice preţ săoficializeze acest amical, doar că aducerea în Chişinău a celei maigalonate echipe din

România este destul de scumpă. "Nu pot spune cu exactitate cât aluat Steaua din acest amical, dar a luat peste 500.000 de euro.Sunt bani mulţi, mai ales că a fost şi o deplasare uşoară şi ne-amcreat şi o publicitate pe măsură", au dezvăluit surse din cadrulclubului.

Adlan Shishkhanov şi Gabriel Stati sunt cei carefinanţează Dacia Chişinău, averile lor fiind de miliarde deeuro

500de milioane de euro este averea lui Gigi Becali în 2010,estimată de revista "Top Capital"

ArbitreazăBalaj!

CCA a decis brigada care va arbitra sâmbătă Poli Timişoara -Steaua, la centru fiind delegat Cristi Balaj. "Fluieraşul" din BaiaMare a arbitrat şi în tur acest meci, când s-a terminat 1-1.

ŞiTimişoara s-a bucurat de bani mulţi

Şi trupa din Banat, adversara de la finalul acestei săptămâni aroş-albaştrilor, a plecat cu punga plină din Moldova. Nu a câştigatcât Steaua, dar a fost pe aproape. Tot Mihai Stoica a fostiniţiatorul meciului de pregătire al lui Poli cu Zimbru Chişinău,însă banii au

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump crede că noul partid al lui Musk e „ridicol” / „Sunt întristat să văd cum Elon Musk a luat-o complet razna”

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a calificat duminică drept „ridicolă” decizia lui Elon Musk de a înfiinţa şi finanţa un nou partid politic în SUA. „Partidele terţe nu au funcţionat niciodată, aşa

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum 29 minute
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum o ora
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 13 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°