Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va avea un buget de peste 1,5 milioane de euro.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania va avea anul acesta un buget cu 50 la sută mai mare faţă de cel alocat în 2009.
Ministrul Culturii, Hunor Kelemen, a explicat că TIFF a ajuns la a zecea ediţie şi s-a dezvoltat, astfel că organizatorii au apelat la minister pentru un ajutor financiar.
„Organizatorii au solicitat pentru anul acesta, când va avea loc o ediţie mai specială, un ajutor financiar. Este cel mai mare festival de film din zona est-europeană şi, deş, la minister nu am avut sumele necesare - vom da numai 300.000 de lei - s-a apelat şi la fondurile guvernamentale", a explicat Hunor Kelemen.
La rândul său, directorul TIFF, Tudor Giurgiu, a spus că bugetul de anul trecut a fost de un milion de euro şi că anul acesta, pentru că festivalul se va extinde şi în alte locuri şi va avea mai mulţi invitaţi, respectiv evenimente, iar sumele necesare vor fi, cel mai probabil, de peste un milion şi jumătate de euro. Guvernul a alocat, la mijlocul săptămânii trecute, 1,7 milioane de lei din fondul de rezervă, pentru organizarea TIFF, care se va desfăşura anul acesta între 3 şi 12 iunie.
Recunoaştere internaţională pentru TIFF
În cursul lunii trecute, Festivalul Internaţional de Film Transilvania a primit aprobare pentru acreditare din partea Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF), în urma Adunării Generale a acestui for, care a avut loc la Berlin.
Acreditarea festivalului de către FIAPF, de la ediţia din anul acesta, vine ca o recunoaştere a realizărilor de până acum şi a nivelului pe care l-a atins festivalul, care în mai 2011 organizează la a-X-a ediţie.Urmează ca, până la 20 de ani, echipa TIFF să-l dezvolte atât de mult, încât să poate fi luat în calcul pentru intrarea în liga festivaluri