Este normal să legăm mizeria de sărăcie. Ce să le ceri unor oameni care nu au nici după ce bea apă? Nu te poţi aştepta de la o comunitate săracă să îşi gospodărească spaţiul public cu mândrie şi băgare de seamă. Dar este normal să ai astfel de pretenţii de la oamenii care afişează bogăţia. Problema oraşelor României şi mai ales a Bucureştiului nu este sărăcia ci mai de grabă nesimţirea, netrebnicia.
Pentru ochiul unui occidental Bucureștiul nu afişează sărăcie. Afişează un amestec de bogăţie opulentă cu mizerie cruntă. În faţa unui bloc ale cărui apartamente nu depăşesc valoarea de 60.000 euro, avem parcate, pe trotuar, maşini de 70.000 de euro. Noi bucureştenii colcăim cu toţii într-un cerc vicios: lipsa infrastructurii care duce la nervi şi nepăsare, care duce la o lipsă de spirit comunitar şi respect pentru spaţiu public, care duce iarăşi la lipsa infrastructurii pentru că dacă reuşim să evadăm din Bucureşti, nu ne mai pasă.
O să fac un top 5 personal al lucrurilor care mă scot pe mine din sărite. Iniţial am vrut să îmi pun topul într-un singur articol. Dar nu am reuşit. Problemele sunt complexe şi merită discutate fiecare în parte. Aşa că voi încerca să public timp de cinci zile la rând câte un articol. Fără alte introduceri, încep topul.
Locul 5: NOROIUL
Noroiul. Bucureştiul este o capitală noroioasă când plouă şi plină de praf când este soare. De ce? Simplu: ne parcăm cu nesimţire maşinile pe trotuare, trecând peste ceea ce ar trebui să fie iarbă verde sau flori plantate. Dacă a fost iarbă acolo, ghinion. A plătit primăria degeaba pentru ea, noi trebuie să parcăm undeva, nu-i aşa? Sau dacă e caniculă trebuie să parcăm la umbră, lângă tulpina unui copac. Nu e vina noastră că la un moment în timp începe să plouă. Trebuie să ne luam maşinile. Demarăm, trasând cu nepăsare pe asfalt urmele de noroi al cauciucurilor maşinilor noastre. După
