Recent, preşedintele Băsescu a considerat oportună o includere în Constituţie a unei prevederi care să instituie obligaţia ca deficitul bugetului public să nu depăşească anual 3% echivalent PIB. O asemenea prevedere constituţională n-ar fi deloc rea! Cel puţin în cazul României n-ar fi deloc rea! Aşa, în general, analizând problema, o astfel de prevedere este discutabilă, dar în cazul României ar trebui să fie în afara oricărei discuţii, cu toate că tocmai în cazul unei ţări în situaţia economică a României nu ar fi nimerit să fie avută în vedere.
Aceste enunţuri contradictorii au o explicaţie simplă. Ideea rezolvării prin Constituţia însăşi a unor probleme cruciale pentru echilibrele economice - de care depind şi stabilitatea politico-socială, şi securitatea naţională - a izvorât din indisciplina financiară notorie a unor state, care contrastează de decenii cu disciplina financiară asumată şi practicată de alte state. Când asemenea state diferite se strâng într-un mecanism unic - cum este în cazul Uniunii Europene, care în plus mai vrea să devină şi să fie tratată ca o entitate - o regulă comună trebuie să fie adoptată. De alt-fel, încă mai de mult, înscrierea într-un deficit bugetar sub 3% echivalent PIB este un criteriu de apartenenţă la UE şi o obligaţie fără echivoc de participare la zona euro.
Numai că unele ţări au respectat această obligaţie, iar altele nu! În timp ce mecanismele imaginate pentru penalizarea indisciplinaţilor n-au fost convingătoare şi operaţionale. Iar, în condiţiile crizei, pragul cu pricina a fost depăşit masiv în mai toate ţările europene, din cauza tratării bolii datoriilor cu noi datorii, îndeosebi aşa-zis suverane, adică cu datorii de stat care să acopere datorii private! De unde şi criza datoriilor suverane, pe care vor trebui să le plătească, imediat şi în timp, contribuabilii, care în majoritatea cazurilor n-au nici o
