Chiar dacă în urmă cu o lună premierul Emil Boc i-a cerut ministrului transporturilor, Anca Boagiu, refacerea bugetului de venituri și cheltuieli (BVC) propus pentru CFR Marfă, pe motiv că un BVC nu poate fi redactat din start cu pierderi, ci măcar cu un profit estimat la zero, săptămâna trecută membrii Executivului au aprobat bugetul CFR Marfă cu pierderi estimate la 79,5 milioane de lei.
La jumătatea lunii trecute, guvernul a aprobat bugetele mai multor companii, mai puțin cele referitoare la companiile de stat din sectorul feroviar, potrivit unor surse citate de mediafax.ro, ceea ce a condus la mai multe amenințări din partea sindicatelor și la o grevă de avertisment de două ore, timp în care a fost afectată circulația a peste 500 de trenuri.
Bugetele companiei CFR Marfă și CFR SA au fost publicate de abia ieri în Monitorul Oficial, după ce au fost aprobate de Guvern în ședința din 20 martie.
Ambele companii au estimări negative în ceea ce privește rezultatul financiar pentru acest an. Astfel, dacă la CFR Marfă pierderea cuprinsă în buget este de 79,5 milioane de lei, la CFR SA diferența dintre cheltuieli și venituri este estimată la 350 milioane de lei.
De exemplu, la compania de transport feroviar de marfă veniturile totale au fost estimate la 1.055 milioane de lei (în scădere cu 12% față de 2010) iar cheltuielile la 1.134,9 milioane de lei (mai mici cu aproape 6% față de nivelul înregistrat anul trecut).
Cheltuielile cu personalul se ridică la o treime din totalul cheltuielilor, din care 255,56 milioane de lei este reprezentat de fondul de salarii, în scădere cu 70 de milioane de lei față de anul precedent.
Câștigul mediu lunar pe salariat a fost însă majorat cu 100 de lei, de la 2.361 lei în 2010 la 2.462 lei în 2011. Totodată numărul prognozat de personal la finele anului este de