Cei mai cunoscuţi burlaci ai Constanţei au recunoscut în această seară,la emisiunea „Răi, da' buni!“ de pe Antena 2 că nu le plac femeile „cu tunning“. Ei preferă doamnele naturale.
Întrebat cărei doamne din politica românească i-ar face curte, edilul Constanţei, Radu Mazăre a dat câteva exemple: Monica Macovei, Zoe Petre sau „madam Pipidi“, evident în modul ironic ce îl caracterizează. El a spus că i-ar fi făcut curte şi Robertei Anastase, dar pe vremea când era Miss România. Când a venit vorba despre Elena Udrea, Radu Mazăre a preferat să se abţină, spunând: „De ce nu o întrebaţi pe ea?“, referindu-se la animozităţile dintre ei.
Trecute în revistă câteva doamne, părerile tatălui şi fiului au coincis: au apreciat-o pe Alexandra Dinu pentru felul în care arată, la fel şi pe Andreea Raicu. La Anna Lesko, Răducu a preferat să se avţină având în vedere „istoria“ tatălui său în ceea ce o priveşte pe cântăreaţă. Mazăre a recunoscut că pe vremea când era jurnalist şi mergea la restaurantul Colonadelor, unde Lesko dansa, a existat „o istorie“ între ei.
Cei doi au fost rezervaţi şi în ce o priveşte pe femeia de afaceri Camelia Şucu, spunând că nu fac avansuri unor doamne de succes cu familie şi copii. Pe Gina Pistol au refuzat-o din start sub pretextul că este „tunată“, iar în ce o priveşte pe Mihaela Rădulescu, Mazăre a spus: „Sunt foarte bun prieten cu fostul ei soţ şi mă uitam şi mă uit la ea ca la un fotoliu“. Părerea i-a fost împărtăşită şi de Răducu.
Pentru a-şi face înţelese opiniile în ce priveşte femeile, Mazăre l-a citat pe Zorba Grecu: „Cel mai mare păcat pe lumea asta este ca o femeie să vrea şi tu să o refuzi“.