Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poveste, dinamism, sex şi artă

Publicat in Cotidianul, miercuri 30 martie 2011 ·

Canin Felin

În 30, 31 martie şi 1 aprilie sunteţi invitaţi la "Godot Café Teatru", la spectacolul "Canin Félin", realizat de "Compania de teatru 28", care reuneşte o trupă de actori români şi francezi. Spectacolul a avut premiera, la sfârşitul lunii februarie, în Sala de Teatru a Palatului Béhague din Paris.

Imagine din spectacol

"Compania de teatru 28" s-a născut din întâlnirea românului Eugen Jebeleanu şi a francezului Yann Verburgh, cu scopul de a contribui la legătura dintre cele două culturi prin dramaturgie, actorie, regie, coregrafie, scenografie şi sunet. Ea urmăreşte crearea unor spectacole vii, care atrag atenţia publicului prin poveste, intrigă, actualitate, dinamism şi imagine. După producţia "Sacha, Guillaume et moi", ICR Paris a primit în rezidenţă construirea actualului spectacol. "Canin Félin", pe un text de Matei Vişniec, este o călătorie iniţiatică în inima unei lumi fantastice şi tăcute, în care cinci personaje, interpretate de Yann Verburgh, Victoria Răileanu, Vlad Mihu, Codrina Pricopoaia, Aure Rodenbour şi Xavier Lacaille, în scenografia Velicăi Panduru, sunt iniţiate în civilizaţia modernă. O iniţiere însoţită de tot ceea ce numim evoluţie. Personajele jonglează cu conceptele de timp, natură, dragoste, distrugere, sex, artă. Sunt dependente unele de celelalte şi creează în final un unic personaj cu o forţă motrice comună: suntem cu toţii rezultatul experienţelor noastre senzoriale.

Scenă din spectacol

"Acest spectacol îşi propune să descopere şi să dezvolte vocabulare şi dimensiuni dramatice ale mişcării, pentru a construi un limbaj specific", mărturiseşte regizorul Eugen Jebeleanu. Canin Felin

În 30, 31 martie şi 1 aprilie sunteţi invitaţi la "Godot Café Teatru", la spectacolul "Canin Félin", realizat de "Compania de teatru 28", care reuneşte o trupă de actori români şi francezi. Spectacolul a avut pre

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacalaureat 2024 Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eliminat de la proba scrisă la limba română pentru fraudă

Ziua Constanta acum o ora
Azi s-a desfășurat prima probă scrisă de la Bacalaureat 2024. Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eleiminat din examen pentru fraudă. „Nu avem elevi eliminați. Față de anii anteriori, prezența precizată de președinții centrelor de exa

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum 30 minute
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Aproape toată România, sub cod galben de caniculă. Vremea se strică de marți, când încep ploi torențiale, vijelii și grindină

Ziare.com acum 2 ore
Cea mai mare parte a țării va fi sub cod galben de caniculă, luni, 1 iulie, anunță meteorologii, care avertizează că ziua toridă va fi urmată de vijelii şi grindină în Banat, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. Marţi, 2 iulie, aproape toată țara va

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 26 minute
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Zelenski: americanii nu sunt pregătiţi să invite Ucraina în NATO

Mediafax acum o ora
SUA nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unui interviu pentru o publicaţie americană. Preşedintele ucrainean a analizat atât poziţia actualului lider SUA, Joe Biden, cât şi pe cea a candidatul

Elena Lasconi vrea sprijinul liberalilor la alegerile prezidenţiale: pe Ciucă nu poţi să îl dezlipeşti din poză de Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Am făcut apel şi fac încă odată apel către partidele care se consideră de dreapta şi şi centru dreapta pentru că în momentul de faţă eu spun că singura opţiune liberală din România este USR-ul. Să mă susţină pe mine, pentru că, pe domnul Ciucă nu m

Lumea literară e în doliu. Ismaïl Kadaré, marele scriitor albanez, a murit la 88 de ani

Mediafax acum o ora
Ismaïl Kadaré, marele scriitor albanez, a murit la 88 de ani. A fost unul dintre puţinii autori din Albania cunoscuţi şi traduşi în întreaga lume. A murit luni, 1 iulie, la Tirana.

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

UPDATE | George SIMION, față în față cu Marcel Ciolacu / „Pentru AUR era oportun să avem alegeri la termen”

Gandul acum 39 minute
„Pentru AUR era oportun ca alegerile prezidențiale să fie la termen”, spune George Simion, înainte de a intra la discuțiile cu premierul Marcel Ciolacu. UPDATE Simion: E clar pentru mine că PSD nu are ca opțiune 15 septembrie Mai puțin de o jumătate

Fotbalul românesc, în doliu! S-a stins din viață JACKIE IONESCU, legendarul antrenor care a dus Poli Timișoara pe culmile performanței

Gandul acum 46 minute
O nouă pierdere grea pentru fotbalul românesc. Profesorul Ion V. Ionescu – sau Jackie Ionescu, așa cum îl cunoștea lumea – s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. Născut la 2 mai 1936 în comuna Rudna, din județul Timiș, Ionescu a jucat fotbal la

Vremea

București
acum

34°
lun.

21°/37°
mar.

20°/38°
mie.

18°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

15°/20°
joi

14°/25°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

21°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

15°/17°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

32°
lun.

21°/33°
mar.

18°/23°
mie.

16°/25°
joi

15°/27°