Ministrul de externe libian a sosit in Marea Britanie miercuri, cautand azil politic dupa ce a renuntat la functia pe care o detinea in guvern, in semn de protest impotriva atacurilor fortelor pro-Gaddafi asupra civililor, a declarat un apropiat al lui Koussa pentru Reuters.
"Moussa Koussa a dezertat, cere azil politic in Marea Britanie si spera ca va fi bine tratat", a declarat Norman Benotman, analist al fundatiei britanice Quilliam si apropiat al lui Koussa.
Ministerul de externe al Marii Britanii a confirmat faptul ca Moussa Koussa se afla la Londra: "Putem confirma ca Moussa Koussa a ajuns la aeroportul Farnborough, la bordul unei aeronave sosite din Tunisia. El a venit aici din proprie initiativa si ne-a confirmat ca a demisionat. Vom purta discutii cu ministrul libian si vom da detalii, in acest sens in timp util. Moussa Koussa este una dintre figurile cheie in guvernul lui Gaddafi si rolul lui era sa reprezinte regimul pe plan international, rol pe care nu mai este dispus sa-l indeplineasca. Ii incurajam pe cei din jurul Gaddafi sa-l abandoneze si sa imbratiseze un viitor mai bun pentru Libia, care sa permita tranzitia politica si reforma reala care indeplineste aspiratiile poporului libian", a declarat purtatorul de cuvant al ministerului de externe britanic.
Moussa Koussa - figura cheie in diplomatia libiana
Koussa este unul dintre oficialii cheie ai regimului Gaddafi, responsabil pentru o schimbarea dramatica in politica externa a Libiei, care a reinnodat relatiile tarii cu comunitatea internationala.
Moussa Koussa s-a nascut in anul 1950 la Tripoli. Detine un masterat de la Universitatea Americana din Michigan (1978). Este cunoscut ca fiind mentorul lui Mutassim al-Gaddafi, fiul dictatorului, care ocupa functia de consilier pe probleme de securitate nationala.
In 1980, a fost numit ambasad