Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Metrorex vrea să cumpere energie electrică în valoare de 46,48 mil. lei

Publicat in Cotidianul, miercuri 30 martie 2011 ·

Metrorex, societate comercială sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, vrea să achiziţioneze prin licitaţie deschisă, pentru un an, circa 180.000 MWh de energie electrică , livrată profilat, pentru 46.485.495 lei, fără TVA, potrivit unui anunţ de participare de pe SEAP.

Cantitatea de energie electrică este defalcată pe zile standard şi intervale bază de decontare, conform Caietului de sarcini şi va fi furnizată în perioada 1 iunie 2011 – 31 mai 2012.

Durata contractului sectorial privind achiziţia de energie electrică va fi de 12 luni începând de la data atribuirii, iar finanţarea va fi asigurată prin buget din venituri proprii şi subvenţie, iar plata va fi efectuată cu ordin de plată, în termen de 30 de zile de la primirea facturilor de către achizitor.

Pentru alegerea executantului se va ţine cont de oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

Ofertanţilor li se solicită garanţia de participare la procedura de achiziţie în valoare de 928.000 lei şi garanţia de bună execuţie în valoare de 10% din preţul fără TVA al contractului.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 11 mai ora 10.00, iar ofertele se vor deschide în aceeaşi zi la ora 11:00.

Perioada minimă pe parcursul căreia ofertantul trebuie să îşi menţină oferta este de 90 zile de la termenul limită de primire a ofertelor.

Metrorex, societate comercială sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, vrea să achiziţioneze prin licitaţie deschisă, pentru un an, circa 180.000 MWh de energie electrică , livrată profilat, pentru 46.485.495 lei, fără TVA, potrivit unui anunţ de participare de pe SEAP.

Cantitatea de energie electrică este defalcată pe zile standard şi intervale bază de decontare, conform Caietului de sarcini şi va fi furnizată în perioada 1 iunie 2011 – 31 mai 2012

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu: Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil

News.ro acum 27 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, că a aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Românii

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum o ora
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum o ora
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum o ora
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Bacalaureat 2024 Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eliminat de la proba scrisă la limba română pentru fraudă

Ziua Constanta acum 2 ore
Azi s-a desfășurat prima probă scrisă de la Bacalaureat 2024. Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eleiminat din examen pentru fraudă. „Nu avem elevi eliminați. Față de anii anteriori, prezența precizată de președinții centrelor de exa

Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de violenţe sexuale, reţinuţi la Paris

News.ro acum 2 ore
Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de mai multe actriţe, printre care Judith Godrèche, de violenţe sexuale, au fost reţinuţi luni de Brigada pentru protecţia minorilor, potrivit AFP care citează surse apropiate cazului. Ce

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 40 minute
Administrația Națională de Meteorologie au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea după o ușoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendința vremii va fi de încălzire treptată pâ

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Aproape toată România, sub cod galben de caniculă. Vremea se strică de marți, când încep ploi torențiale, vijelii și grindină

Ziare.com acum 3 ore
Cea mai mare parte a țării va fi sub cod galben de caniculă, luni, 1 iulie, anunță meteorologii, care avertizează că ziua toridă va fi urmată de vijelii şi grindină în Banat, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. Marţi, 2 iulie, aproape toată țara va

Zelenski: americanii nu sunt pregătiţi să invite Ucraina în NATO

Mediafax acum 2 ore
SUA nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unui interviu pentru o publicaţie americană. Preşedintele ucrainean a analizat atât poziţia actualului lider SUA, Joe Biden, cât şi pe cea a candidatul

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°