Situaţie fără precendent în instituţiile de cultură din Constanţa. Un liberal cercetat penal pentru trafic cu obiecte de patrimoniu stă cu fundul, la propriu, pe două scaune, iar instituţiile statului se fac că plouă. Vorbim despre cumul de funcţii şi incompatibilitate, însă totul pare să aibă o justificare, doar trăim în Ţara lui Papură-Vodă, iar firmele sau persoanele care au nevoie de o descărcare arheologică trebuie să ştie la cine să se adreseze: la o singură persoană, care şi verifică, şi eliberează documente, şi face muncă în teren. Trei în unu, vorba reclamei, sau el centrează, el dă cu capul, el stă-n poartă.
Virgil Lungu, implicat în afacerea Deprom privind executarea lucrărilor de cercetare arheologică la centura de ocolire a judeţului Constanţa, de mai bine de un an este incompatibil cu funcţia de director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional. Deşi pare greu de crezut, acesta activează, concomitent, la două instituţii de stat, atât ca şef serviciu al Departamentului de Arheologie Preventivă din cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC), unde are în subordine 10 oameni, cât şi ca director al Direcţiei de Cultură, unde coordonează alte persoane. Incredibil este faptul că Virgil Lungu, ca angajat al Muzeului de Istorie, emite avizele pentru descărcarea de sarcini arheologice, coordonează lucrările de şantier din judeţ, iar ulterior, în calitate de director al Direcţiei de Cultură, îşi poate verifica singur activitatea pe care o desfăşoară în cadrul muzeului al cărui şef este Gabriel Custurea. „Unii mor de grija altora în loc să-şi vadă de viaţa lor. La Muzeul de Istorie, Virgil Lungu este şeful Departamentului de Arheologie Preventivă şi are în subordine maxim 15 oameni. Aici are cartea de muncă. Dacă cineva vrea să-l dea afară pe Virgil Lungu, o poate face de la Direcţia de