…marturisesc – sunt trist. Cand oamenii ma dezamagesc, sunt trist. Cand sunt trist, nu prea am chef sa ma intind la povesti. Iar povestea colaborarii scriitorului Ioan Grosan cu “organele” e putintel mai sordida decat banuiam si decat ne-a fost prezentata chiar de Grosan. Poate de aici si absenta spovedaniei pe care am tot asteptat-o. Daca va fi sa fie, iese de un roman intreg, nu doar de vreo scrisoare deschisa.

Romania Literara a publicat in penultimele doua numere mai multe (mult mai multe) file din dosarul de informator al lui Grosan. Turnatoriile simpaticului si atat de talentatului scriitor si pamfletar din perioada studentiei au fost multe si nu s-au marginit la cadrele didactice.

Singura zona luminoasa in toata aceasta poveste, e refuzul de a mai colabora ca informator dupa terminarea facultatii. Orice ati spune, pentru asta iti trebuie curaj – poate mai mare decat curajul de a refuza din capul locului. DIn nefericire, pata luminoasa e din nou umbrita in 1989, cand – contrar celor afirmate – scriitorul a devenit din nou informator, oferind informatii cat se poate de detaliate despre diaspora – cu o conditie: sa nu mai fie numit “informator”. Organele de securitate i-au facut hatarul. Nu l-au numit asa, pe fata, menajandu-i sensibilitatile. L-au numit, insa, asa in rapoarte – ba i-au mai dat si un alt nume de cod.

Banuiesc ca Ioan Grosan si-a imaginat ca “foloseste sistemul” pentru scopuri nobile (re-deschiderea inscrierilor in Uniunea Scriitorilor, bunaoara, cu toata avantajele materiale si de prestigiu ce rezultau din asta). Dar, vorba lui Steinhardt, cu diavolul nu cazi de acord nici ca 1 +1 = 2.

Cum ma indoiesc ca multi au citit Romania Literara, va ofer aici doar cateva spicuiri, invitandu-va sa cititi intregul material la:

http://www.romlit.ro/din_dosarul_de_securitate_al_lui_ioan_groan_i

Partea a doua (1989) poate fi c