Dacă în numărul precedent al cotidianului ZIUA de Constanţa v-am prezentat averile angajaţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă, Compartimentul Relaţii de Muncă, astăzi continuăm cu cele ale salariaţilor Compartimentului Securitate şi Sănătate în Muncă Unii dintre inspectori au fost norocoşi la propriu anul trecut. Potrivit declaraţiei de avere, inspectorul Maria Tudoran a câştigat, în anul fiscal precedent, la Loteria Română. Premiul s-a ridicat la 12.500 de lei. Inspectorul şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă pe Compartimentul Sănătate şi Securitate în Muncă, Marian Becheanu, deţine un teren intravilan de 1.000 metri pătraţi, cumpărat în anul 2005. Printre proprietăţile acestuia se numără şi un apartament de 67 mp, situat în Constanţa, dar şi două case de vacanţă de 109 mp, respectiv, 137,52 mp, ambele situate în Costineşti. Marian Becheanu mai are două autoturisme, un Renault Clio, fabricat în anul 2006, şi o Skoda Octavia, fabricat în 2004. Anul trecut, inspectorul şef adjunct a realizat venituri salariale de 74.491 lei, iar soţia sa de 28.937 lei. Potrivit declaraţiei de avere, Dumitra Radu, şefa Serviciului Control Securitate şi Sănătate în Muncă, deţine un teren intravilan de 440 mp, achiziţionat în anul 2007. De asemenea, mai are un apartament de 90 mp, cumpărat în anul 1984. Dumitra Radu conduce un autoturism Chevrolet Kalos, fabricat în anul 2004 şi un Volkswagen Polo, din 2001. În anul fiscal trecut, Dumitra Radu a câştigat 60.261 lei, iar soţul ei - 52.300 lei. Inspectorul Gheorghe Bughea se laudă cu un teren agricol de 8,42 hectare, moştenit în anul 2009, precum şi cu un apartament de 67 mp, cumpărat în anul 1977. Acesta mai are două autoturisme Fabia, fabricate în 2005. În 2010, Gheorghe Bughea a obţinut suma de 75.000 de euro, prin vânzarea unei case, situate în municipiul Constanţa. Tot în 2010, Gheorghe Bughea a deschis un depozit