(Apărut în Dilema, nr. 371, 24-30 mar. 2000)
...e un actor fenomenal, mai nimeni nu ştie măcar cum îl cheamă, dar mai toţi - copii şi vîrstnici - recunosc imediat: "a, îl ştiu pe ăsta!".
E omul care intră de obicei în conflict cu acel om numit Laurelhardy.
E pirpiriu, cu o mustaţă fremătătoare, cu o privire saşie mereu la pîndă, de apropitar sever şi gata să intre în cremenal.
El e apropitarul, micul stăpîn al lumii mari în care Stan şi Bran vagabondează şi fug mîncînd pămîntul, făcînd praf tot ce e în jur, de la piane şi burlane, pînă la stele şi vesele (de bucătărie).
De cum îi vede, închide ochiul drept şi un rictus teribil al feţei anunţă catastrofa.
De cum îi vede, vrea să-i omoare.
De cum îi vede, pune mîna pe puşcă. Sau pe telefon, să anunţe poliţia.
Mai bine ca noi toţi, el ştie ce fiare se ascund în sufletul lui Stan şi Bran.
O, şi cîtă durere e închisă în cruntul său ochi drept şi cîtă visare e acolo: visul de a-i ucide sau măcar de a-i înfricoşa, de a-i teroriza.
DE ACELASI AUTOR Puseuri de toamnă La un sfert de veac de cînd s-a dus Turnătoria ca discurs amoros Curs scurt de sociologie a şepcii la româniVis nătîng, căci Stan şi Bran sînt mai tari decît el, fiindcă ei nu posedă nimic, ei n-au ce apăra, ei n-au poliţie şi nici puşcă, nici ceas, nici portofel. Ca atare, ei, în calitatea lor de blînde mamifere hăituite, intră mereu în casa lui căutînd adăpost sau afaceri (cum ar fi vînzarea unui brad, de Crăciun) şi fiindcă el - uneori la miez de noapte cînd omul e doar în cămaşă lungă şi sumară - nu vrea să audă de aşa ceva, ei n-au alte alternative decît să-i distrugă casa. Atunci el le face praf maşina. La fiecare distrugere - uşa, fereastra, hornul, holul casei, pianul, grădina - Finlayson le rupe cîte o aripă a maşinii, farul, motorul, volanul. La un moment dat, cele două forţe nici nu mai au treabă
