Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului va fi marcată şi la Alba Iulia. În 2 aprilie, un edificiu reprezentativ pentru Alba Iulia, respectiv Porta a III-a a Cetăţii Vauban va fi luminată în albastru, simbolul autismului, iar în zonă vor fi lansate baloane, de aceeaşi culoare. La eveniment vor fi invitaţi membrii Asociaţiei pentru Consiliere şi Asistenţă Specializată (ACAS), care oferă sprijin în recuperarea copiilor cu autism şi sindrom Down, a celor cu alte deficienţe, dar şi alte persoane care doresc să participe.
Manifestarea va fi completată cu o expoziţie canină şi de ponei, animale utilizate frecvent în terapiile pentru micuţii care suferă de aceste afecţiuni. Este cunoscut faptul că sincronizarea dintre mişcările copilului şi cele ale animalului contribuie la normalizarea tonusului muscular, la recăpătarea mobilităţii şi la corectarea problemelor coloanei vertebrale. Membrii ACAS vor profita de această ocazie pentru a susţine, la sediul Primăriei, un seminar pe tema autismului, la care vor participa specialişti şi părinţi.
Tot în data de 2 aprilie se va înmâna o suma de bani, colectată cu ocazia Cupei ACAS, secţiei de Pediatrie din cadrul Spitaluli Judeţean Alba. Banii vor fi donaţi, în principal, de copiii cu handicap din Alba Iulia dar şi de alte persoane din oraş. La eveniment sunt aşteptaţi toţi cei care doresc să se alăture luptei împotriva autismului şi care vor purta ca un simbol comun de recunoaştere, articole vestimentare albastre.
Naţiunile Unite au declarat în decembrie 2007 ziua de 2 aprilie Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, fiind sărbatorită anual la nivel mondial, cu scopul de a dinamiza şi coagula eforturile mondiale de promovare unei mai bune înţelegeri a autismului şi de a creşte nivelul de constientizare al publicului larg privind nevoile sociale ale persoanelor cu autism şi ale familiilor aces