Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creştere de 8% la asigurările de viaţă pentru Generali

Publicat in Bursa, joi 31 martie 2011 ·

"Generali Asigurări" a înregistrat o creştere de 8% pe segmentul de asigurări de viaţă în anul 2010, ajungând la un volum de prime brute subscrise de 91 milioane lei, în 2010, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

O evoluţie peste medie, de 19%, a înregistrat-o segmentul asigurărilor de viaţă unit-linked (care includ şi posibilitatea realizării de investiţii), urmat de asigurările individuale tradiţionale (+7%) şi cele de grup (+3,5%).

Oficialii Generali Asigurări afirmă că anul trecut s-a redus rata de reziliere a poliţelor de viaţă. "Performanţa obţinută pe segmentul de asigurări de viaţă se situează, conform estimărilor specialiştilor, peste media pieţei, avantaj competitiv important, pe care suntem hotărâţi să îl menţinem şi în 2011", a declarat directorul general al companiei de asigurări, Marie Kovárová.

Volumul total de prime brute subscrise obţinute de Generali Asigurări în 2010 se ridică la 440 milioane lei, cu 13% mai mic decât în anul precedent. Segmentul de asigurări generale a scăzut cu 17% faţă de anul trecut, până la valoarea de 349 milioane lei. "Diminuarea subscrierii a fost determinată de involuţia generală a pieţei auto şi, în particular, a celei de leasing, factori dublaţi de scăderea veniturilor populaţiei", explică oficialii companiei de asigurări.

În pofida scăderii în ansamblu a segmentului de asigurări generale, Generali Asigurări a înregistrat creşteri importante pe alte linii de business non-auto, respectiv credite şi garanţii (+155%), asistenţă turistică (+154%), răspundere civilă profesională (+15%), asigurări de locuinţă (+8%) şi asigurări de incendiu pentru riscuri industriale (+6%), se arată în comunicat.

"Vom lua în continuare toate măsurile necesare pentru menţinerea unui portofoliu echilibrat, prin limitarea ponderii asigurărilor auto şi dezvoltarea altor linii de asigurare. Acţiunile derula

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 17 minute
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Două avioane s-au ciocnit la un show aviatic în Portugalia. Un pilot a murit

Mediafax acum 9 minute
PAF, care a organizat spectacolul la o bază aeriană din Beja, la 180 km sud de Lisabona, a precizat că accidentul a implicat avioane din patrula acrobatică YAK STARS. Patrula include piloţi portughezi şi spanioli şi a fost descrisă de PAF ca fiind „

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum o ora
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum o ora
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 2 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 7 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 6 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Geoană spune că este „tot mai aproape” de momentul în care va lua o decizie privind revenirea în politică

HotNews acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat duminică, la lansarea cărţii sale, „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, la Botoşani, că este tot mai aproape de momentul în care va lua o decizie cu pr

Un tânăr a murit după ce a căzut în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt

Mediafax acum o ora
Un tânăr de 19 ani a murit după ce a căzut, sâmbătă seara, în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt. Corpul lui a fost găsit duminică dimineaţa.

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°