Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fabrica de arme de la Cugir - contract de peste 9 milioane de dolari cu SUA

Publicat in Ziare.com, miercuri 30 martie 2011 ·

Fabrica de armament de la Cugir a semnat recent un contract, pe o perioada de trei ani, cu compania americana Century Arms, valoarea acestuia ridicandu-se la peste 9 milioane de dolari, a anuntat managerul companiei Radu Rosianu.

Acesta a mai spus ca primul contract cu compania americana a fost semnat in 1999, colaborarea existand de la acea vreme, informeaza Act Media.

"Pana acum am incheiat un contract in fiecare an, insa de data asta vorbim de o colaborare mai stransa, care va dura pana in 2014. Am crescut, de asemenea, preturile si cantitatile lunare, astfel ca s-ar putea sa avem nevoie sa angajam mai mult personal specializat", a mai declarat managerul.

El a adaugat ca preturile au crescut cu aproximativ 20-30 la suta, iar productia cu 40%, fata de anul trecut.

"Compania americana ne-a cerut sa crestem productia, deoarece aceasta poate vinde, se pare ca piata americana a reusit sa iasa din recesiune", a spus Rosianu.

El a subliniat ca toate exporturile companiei sunt realizate prin intermediul Biroului Federal pentru alcool, tutun si arme, prin urmare, acestea sunt urmarite si strict legale.

Fabrica de armament de la Cugir a semnat recent un contract, pe o perioada de trei ani, cu compania americana Century Arms, valoarea acestuia ridicandu-se la peste 9 milioane de dolari, a anuntat managerul companiei Radu Rosianu.

Acesta a mai spus ca primul contract cu compania americana a fost semnat in 1999, colaborarea existand de la acea vreme, informeaza Act Media.

"Pana acum am incheiat un contract in fiecare an, insa de data asta vorbim de o colaborare mai stransa, care va dura pana in 2014. Am crescut, de asemenea, preturile si cantitatile lunare, astfel ca s-ar putea sa avem nevoie sa angajam mai mult personal specializat", a mai declarat managerul.

El a

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii revin la școală după vacanța de primăvară / După 3 zile de școală, urmează minivacanța de 1 Mai

G4Media acum 41 minute
Vacanța de primăvară s-a încheiat iar elevii revin la cursuri, de luni, 28 aprilie aprilie, însă doar pentru 3 zile. De joi, se intră în minivacanța de 1 Mai, cu alte zile libere pentru elevi și profesori. Joi și vineri vor fi două zile libere, la c

Coreea de Nord confirmă la rândul său că a trimis trupe în Rusia

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a confirmat pentru prima dată că a trimis trupe în Rusia, a anunţat luni agenţia de presă de stat KCNA, susţinând că soldaţii săi au ajutat Moscova să recucerească zone din regiunea rusă Kursk aflate de luni de zile sub control ucrain

Wall Street Journal: Huawei dezvoltă un nou cip AI, încercând să rivalizeze cu Nvidia

News.ro acum o ora
Grupul chinez Huawei Technologies se pregăteşte să testeze cel mai nou şi mai puternic procesor de inteligenţă artificială al său, în speranţa de a înlocui unele dintre produsele de vârf ale gigantului american Nvidia, a relatat duminică Wall Street

BCE formează un grup de lucru pentru simplificarea reglementărilor bancare

HotNews acum 46 minute
Banca Centrală Europeană (BCE) a lansat un grup de lucru, condus de vicepreşedintele Luis de Guindos, care va analiza modalităţi de simplificare a reglementărilor bancare în Europa, a declarat sâmbătă, pentru Reuters, o sursă familiarizată cu situaţ

Mesajul lui Trump către Putin cu privire la Ucraina: „Încetează focul, stai la masa negocierilor şi semnează un acord!” / Liderul de la Casa Albă crede că Zelenski este dispus să renunţe la Crimeea

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat „foarte dezamăgit” de Rusia, în timp ce continuă să facă presiuni pentru un acord de pace care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Sky News. Sâmbătă, Trump s-a întâlnit cu preşedintele ucra

Restricţii de trafic pe Valea Oltului, luni şi marţi / Se opreşte traficul câte o oră, în mai multe intervale / Rutele ocolitoare

HotNews acum 2 ore
CNAIR anunţă restricţii de trafic pe DN 7, Valea Oltului, luni şi marţi, în vederea pregătirii amplasamentului pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Sibiu – Piteşti. Pentru intervalele în care traficul este închis sunt stabilite rute ocolitoar

Canada: Suspectul în cazul atacului cu maşină soldat cu 11 morţi a fost inculpat pentru omor

News.ro acum 2 ore
Suspectul în cazul atacului cu maşină care s-a soldat cu 11 morţi şi zeci de răniţi la un festival al comunităţii filipineze din Vancouver a fost inculpat pentru omor, a anunţat duminică poliţia, potrivit AFP. "Procurorii din British Columbia l-au i

Horoscop pentru luni, 28 aprilie 2025. Se recomandă prudență la cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 35 minute
Berbec Debutul saptamanii iti aduce dorința de a opera schimbarile necesare in programul cotidian, astfel incat să ai bine dozate orele de munca cu cele de odihna. Observa ce se petrece in jurul tau si spre seara formuleaza concluzii. Se recomanda o

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 12 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

Video Trei români au murit într-un accident produs în Ungaria. Două persoane au fost aruncate din mașină în urma impactului

Adevarul acum 11 ore
Trei persoane din Maramureș și-au pierdut viața în urma unui accident produs duminică, 27 aprilie, pe autostrada M1, din Ungaria. Un alt rănit a fost transportat cu elicopterul la spital.

Vremea

București
acum

lun.

6°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
Iasi
acum

lun.

5°/19°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
joi

14°/21°
Constanta
acum

lun.

6°/13°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/20°
mar.

9°/20°
mie.

9°/20°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

lun.

9°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°