Eficientizarea operaţiunilor rămâne la vârful listei priorităţilor pentru Raiffeisen, în condiţiile în care veniturile au scăzut anul trecut mai repede decât cheltuielile curente, ceea ce a trimis raportul cost/ venituri la 64,5%.
"Chiar şi cu o majorare a creditelor, nu ştiu dacă pot creşte veniturile. Este foarte important să eficientizăm operaţiunile", spune Steven van Groningen, preşedintele executiv al Raiffeisen Bank. În 2009, raportul cost/venituri (unul dintre cei mai importanţi indicatori de eficienţă) fusese de 60%.
Van Groningen nu a prezentat o ţintă în privinţa majorării soldului creditelor anul acesta, însă a precizat că deja împrumuturile nou-acordate depăşesc rambursările pe toate segmentele. Creşterea ar trebui să fie mai însemnată în zona corporate.
Soldul creditelor acordate a urcat anul trecut cu 18%, până la 3 miliarde de euro. "Am avut creşteri pe toate segmentele, iar în 2010 nu am mai externalizat nimic", a precizat Van Groningen. În anii trecuţi banca înregistra o parte din creditele vândute în bilanţurile unor subsidiare din străinătate ale grupului austriac.
Raiffeisen a înregistrat anul trecut venituri operaţionale de 448 de milioane de euro, în scădere cu 8% faţă de anul precedent. Cu toate că şi-a majorat volumul finanţărilor acordate într-un ritm de două cifre, veniturile din dobânzi au avut o creştere de o singură cifră, în condiţiile în care marja de dobândă s-a îngustat. Şi veniturile din comisioane au crescut marginal, însă Trezoreria a avut o contribuţie mai mică, după câştigurile extraordinare din 2009. În schimb, cheltuielile operaţionale au scăzut anul trecut abia cu 1%, până la 266 de milioane de euro, ceea ce a condus la deteriorarea raportului cost/venituri.
Spre comparaţie, BCR, cea mai mare bancă locală după active, a raportat anul trecut un raport cost/venituri de 36,9%, în creştere