În China se presupune că există 64 de milioane de locuinţe goale în aşa numitele oraşe-fantomă, aşezări ridicate de autorităţile chineze, însă rămase neocupate.
Zece oraşe răsar ca din pământ în China în fiecare an, însă multe rămân nelocuite. Un reportaj realizat de televiziune australiană SBS prezintă oraşe-fantomă ale Chinei.
Potrivit sursei citate, totul face parte din planurile oficialilor chinezi de a menţine a păstra nivelul actual de creştere economică.
Cei mai mulţi dintre chinezi nu-şi permit să cumpere o locuinţă în aceste oraşe ridicate ca din pământ.
Cartierul Kangbashi a fost ridicat în urmă cu şase ani şi trebuia să adăpostească un milion de oameni. A fost gândit ca parte a oraşului minier Ordos.
Totuşi, la ani buni după finalizarea lucrărilor aproape nimeni nu locuieşte aici.
Cartierul se află la circa o jumătate de oră cu maşina de cartierul Dongshen, în care locuieşte un milion şi jumătate de oameni. Potrivit revistei Time, deşi proiectul nu a avut succes, construcţia de noi blocuri de locuinţe continuă.
Un alt exemplu este Zhengzhou New District în Henan, unde s-au cheltuit circa 19 miliarde de dolari pentru construirea a 19 universităţi, în care nu învaţă nimeni.
Urmăriţi aici o galerie foto