Pe Strada Sfinţilor întâlnim atât case boiereşti şi negustoreşti, cât şi imobile din perioada interbelică, acestea din urmă dominând numeric strada. La prima vedere această reşedinţă din Strada Sfinţilor numărul 7, situată în apropierea şubrezitei Biserici a Sibilelor, nu îţi face cine ştie ce impresie. Poate din cauza faţadei gri, cu tencuială atipică pentru o clădire din secolul al XIX-lea, sau poate pentru că pare cam înghesuită între clădirile interbelice cu patru etaje ce o înconjoară. Casa cu parter înalt şi etaj este retrasă mult de la stradă, fiind înconjurată, până nu demult, de o grădină. Această clădire reprezintă o tipologie, altădată definitorie pentru zonă, de aceea a fost înscrisă în lista monumentelor, poziţia 1999, cod B-II-m-B-19685.
În Bucureştiul absurd de astăzi, e-mail-ul trimis de doamna arhitect Oana Constantinescu către Ordinul Arhitecţilor din România, care semnala vandalizarea unui monument de arhitectură, nu mai este demult o noutate, ci o realitate cotidiană. Cu aproape trei săptămâni în urmă doamna arhitect scria: "Doresc să trag un semnal de alarmă, dacă mă aude cineva, asupra unui imobil lângă care locuiesc, şi care a început să fie dezmembrat, lăsat pradă indiferenţei proprietarului – Banca Firenze – şi pradă «reciclării» unor conaţionali. Zi de zi dispar bucăţi de gard, bucăţi de balustradă ale scărilor din interior, geamurile sunt sparte, în mijlocul Bucureştiului, pe Strada Sfinţilor...".
Îngrijorarea doamnei arhitect mă îndemna parcă să merg pe Strada Sfinţilor, unde mă aşteptam să îi găsesc la lucru pe cei ce reciclează, nestingheriţi, clădiri de patrimoniu. Nu am găsit decât câţiva lucrători, care făceau curat. Urmele vandalizării erau evidente. Dispăruse o parte din gardul din fier forjat original, iar în interior s-au evaporat toate elementele metalice originale: balustrada c
