Am poposit pentru câteva zile în Delta Dunării, pentru a lua pulsul pieţei imobiliare, dar şi pe cel al pensiunilor care au împânzit satele din împrejurimi.
Nici în Deltă criza nu a iertat, a îngheţat vânzarea terenurilor şi a caselor din Deltă, iar singura şansă pentru ca localnicii să ducă un trai cât de cât decent este turismul rural. Am întâlnit oameni care vor să plece din sate, după ce, cu ceva timp în urmă şi-au clădit o casă şi sperau la o viaţă „altfel". Dar m-am molipsit şi de optimism de la diferiţi proprietari de pensiuni, care mi-au spus că se poate trăi bine în aceste locuri.
Piaţa terenurilor, blocată
De altfel, terenurile din Delta Dunării nu s-au mai vândut de când a început criza. Suntem în 2011 şi îmi amintesc că în anul 2007 terenurile intravilane din satele Deltei se vindeau ca pâinea caldă, chiar dacă preţurile atingeau frecvent 150 euro/mp. Dar vremurile s-au schimbat, şi dacă pe atunci cumpărătorii se băteau pe fiecare mp, iată că azi există oferte şi de 30 euro/mp, iar doritorii, din ce în ce mai puţini: „În doi ani preţul a scăzut de cinci ori, iar dacă nu vom scăpa de criză vor continua să mai scadă. Nu s-a mai vândut nici un teren de aproape doi ani, dar sperăm că în acest an lucrurile să se schimbe. Important este că proprietarii de pensiuni de aici, din Sfântul Gheorghe, nu au de gând să le vândă, noi sperăm că turismul va aduce bani", a declarat Valeriu Sidorencu, primarul comunei Sfântul Gheorghe. Aşadar, ca peste tot, şi în Delta Dunării afacerile cu terenuri sunt paralizate, dar oamenii de aici speră ca în viitor lucrurile să se îndrepte.
Nu sunt clienţi pentru case
Localitatea Băltenii de Sus, aflată la 20 de kilometri de Tulcea. Aici se poate ajunge cu maşina sau cu vaporul. Un sat mic, devenit şi el turistic, ca şi celelalte aflate în Deltă, care se impune totuşi prin câteva pensiuni, unele din păcat