Dacă voi reuşi să am întotdeauna la îndemână Nikonul minuscul, cu certitudine voi deveni un fotograf de mare viitor. Având prea mare grijă de el, îl port în geantă pierzând o mulţime de scene drăgălaşe! Precum cea petrecută marţi, în parcul de pe strada Bolyai. Parcul acela mic din dreptul Casei de Ajutor Reciproc al Pensionarilor de unde au fost tăiaţi recent nişte copaci.

Vreo cinci-şase lucrători de la Administraţia Spaţiilor Verzi, lucrau la defrişarea parcului. Săpau cu multă pricepere în jurul arbuştilor, ridicându-i apoi, având grijă să nu le deterioreze rădăcinile. O femeie cu un aparat de filmat a încercat să imortalizeze lucrarea, dar a fost fugărită în toată regula de muncitorii care o făceau în fel şi chip, crezând-o ziaristă!

Continuarea am auzit-o de la un pensionar indignat. Femeia a plecat, muncitorii au săpat în continuare, eliminând aproape toţi arbuştii. Între timp câte o maşină mică, din astea de-ale noastre, „obişnuite”, au trecut rând pe rând, ca la pomană, plecând apoi cu câte un arbust-doi, în funcţie de capacitatea portbagajului, luând arbuştii cu rădăcină şi cu pământul din dotare. Oare ce curte rezidenţială din oraş se va mândri cu acei arbuşti ce se vor face frumoşi în câteva zile, fiind deja înmuguriţi?

Ieri, trecând din nou pe acolo, tot din maşină, am văzut parcul amenajat, aerisit, cu doar câţiva arbuşti lăsaţi strategic. Gurile rele însă zic că asta a fost doar prima mişcare pentru a mări parcarea din zonă. Aceea care noaptea e goală, iar ziua e ca un muşuroi de furnici. Parc sau parcare? Iată o întrebare…

Dacă voi reuşi să am întotdeauna la îndemână Nikonul minuscul, cu certitudine voi deveni un fotograf de mare viitor. Având prea mare grijă de el, îl port în geantă pierzând o mulţime de scene drăgălaşe! Precum cea petrecută marţi, în parcul de pe strada Bolyai. Parcul acela mic din dreptul Casei de Ajutor