E pantofarul oficial al formaţiilor de dansuri populare şi al trupelor de majorete, dar face încălţări la comandă şi pentru clienţi cu numere foarte mari sau foarte mici, care nu se găsesc în comerţ. El preia comenzi şi pe net.

În atelierul său din Mărăşti miroase a prenandez şi a piele proaspăt tăbăcită. O femeie cu năframă şi fuste înfoiate se aşează pe scaun răsuflând uşurată. E din Popeşti, o cheamă Valerica Ignat şi are 63 de ani. „Mi-am cătat în tăt oraşu’ pantofi şi n-am găst. Am umblat mult desculţă când am fost tânără şi mi s-o lăţât picioru’. Aci am vinit prima dată. Da’ pantofi d-ăştia vreu. Ţărăneşti“, spune ea, privindu-l cu încredere pe Grigore Lup, care-i desenează conturul piciorului pe-o foaie de hârtie. „Facem doamnă să steie aşe cum trebe pe picior. Fiţi liniştită!“, spune el, măsurând conturul cu un metru scurt de croitorie.

Curtoazie de pantofar

Grigore Lup şi-a început ucenicia în urmă cu trei decenii, pe când avea 16 ani. A fost mai mult o întâmplare: „Datorez meseria asta profesorului meu de economie, care mi-o fost şi diriginte: Gheorghe Coaşan. El m-o băgat ucenic la Solidaritatea. Dacă nu, nu-mi mai puteam continua şcoala, pentru că nu mai aveam bani să stau în Cluj“, spune el. „În cazul lui Grigore e vorba de o dublă vocaţie – de pantofar şi de manager. Şi cred că cea de manager e mai puternică, pentru că se pricepe instinctiv la curtoazia faţă de client“, spune - alegându-şi cu grijă cuvintele - profesorul de economie, ce-şi vizitează aproape zilnic fostul elev. Lup a început să lucreze pe cont propriu din 2001. Până atunci mai lucrase la Casa de Modă de pe Bariţiu şi la o firmă privată. „Firma a început să lucreze în lohn. Aşa că io am luat lista de clienţi care-şi făceau la comandă şi am lucrat mai întâi de unul singur. Mai târziu am convins câţiva foşti colegi de la Casa de Modă să lucreze cu mine – acum s