30 spre 31 martie. Semn fericit, de viitor luminos: evenimentul cade la fix cu gaura din stratul de Ozon, maia hi, maia ha. Opriţi ceasurile.
Reportaj. Planeta e înţepenită în speranţă: România iese oficial din criză. Nu s-a precizat ora, însă e certă. Sculat cu noaptea-n cap, Boc e ca torpilat, dar supermulţumit. Ritual la ultima zi de criză: duşul, bărbieritul plus recuzita - curea lată şi violetă, puşcă, panglică de inaugurări .... Proaspăt ras, îşi ciupeşte obrajii, să prindă oranjul de zi bună. Se simte împlinit. Îşi pune Mozart şI face genuflexiuni. La îndemână, Beethoven adecvat momentului: Destinul, Odă bucuriei, Erou am fost, erou sunt încă. Nu arată ce gândeşte. Nu gândeşte. Moare discret de curiozitate: cum s-o desfăşura terminarea crizei? Şi spre ce zări o va lua? Priveşte îngândurat pe harta de deasupra patului: Portugalia, Grecia, Irlanda...!?
La guvern, în faţă, natură vie cu miting de amorţiţi, restanţieri la întreţinere. Botiş le iese sprinten în întâmpinare şi-i pofteşte în cabinet să le povestească viaţa lui şi a prietenului Ialomiţianu.
Ajuns la birou, Boc priveşte vămile ţării pe hartă, muncit de acelaşi gând: pe unde dracu o ieşi criza asta? S-o ia pe la Nădlac, pe la Borş, pe la Siret...? Are o revelaţie: "bă, da' dacă nu mai e vameşi....?" Sună DNA-ul: "daţi-le, bă, drumu' ălora, cât să iasă, bă, Recesiunea".
Suflarea naţiunii aşteaptă să-şi dea criza duhul, zgâindu-se spre înălţimi. De vreme ce executivul n-a putut preciza ora, Capitala, muncipiile, aşezările de la şes şI munte, munţii, dealurile, câmpiile şI Marea Neagră rămân în stand by, îngheţate ca după o Skol că-i bună. În înţelepciunea sa, populaţia stă hăbăucă şI se hlizeşte pe cer ca la eclipsă, căci un'să poate duce duhul răposatei decât în sus.
Experienţa e unică. Planiglobul a căzut pe spate cu gura căscată, revoluţiile a
