Cresterea preturilor la alimente nu trebuie sa surprinda. Face parte din “circle of life”. Daca analizam ultimii 200 de ani vedem chiar ca aceste evolutii sunt normale. Revolutia industriala a dus la scaderea ponderii agriculturii in PIB. Oamenii s-au dus sa construiasca fabrici si uzine pentru ca acolo castigau mai bine. Pana cand s-au trezit ca mai nimeni nu se mai ocupa de agricultura, iar oferta in scadere abrupta, le scumpea mancarea. În Marea Britanie, unde a început Revoluţia Industrială, ocuparea forţei de muncă in agricultura a scăzut la 20 la suta din total (suntem in 1880). Pe continent, lucrurile mergeau in aceeasi directie, dar cu viteze diferite. Belgia şi Finlanda- mai puţin de 30 la sută şi Ţările de Jos – 35 la suta, scrie Dan Popa pe blogul lui.
Prin 1960, ocuparea forţei de muncă era de aproape de 5 la sută în Marea Britanie şi Belgia şi aproximativ 10 la sută în Ţările de Jos, Finlanda, Suedia şi în Germania de Vest. Doar Franta a avut o pondere mult mai mare a share of food Foto: Hotnews populaţiei din agricultură (în jur de 20 la suta).
Preţurile produselor agricole au început sa scada pe la finele anilor 1940, dupa ce veniturile agricultorilor au început să ajunga sub veniturile generate de alte sectoare.
Creşterea economică puternică din restul economiei, iar diferenţa de venit între agricultori şi non-agricultori a crescut puternic în favoarea ultimilor. Au existat două motive pentru aceasta diferenţa de venituri. Primul- creşterea puternică în sectoarele industrial şi cel al serviciilor. Al doilea a fost introducerea unor tehnologii in agricultura care economiseau utilizarea factorului de productie munca. In toate ţările europene agricultura detinea o cotă mult mai importanta in economia secolului 19 decât detine ea astăzi
Începând din anii 1950 (şi in următoarele decenii), egalitatea veniturilor a devenit o
