Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu informează Parlamentul despre deciziile privind Libia şi Afganistan

Publicat in Romania Libera, miercuri 30 martie 2011 ·

Preşedintele Traian Băsescu a transmis două scrisori Parlamentului referitoare la participarea României la misiunea NATO de instruire a forţelor afgane de poliţie şi, respectiv, la misiunea de impunere a unui embargo asupra armelor împotriva Libiei, scrisori care urmează să fie citite în plen, potrivit Mediafax.

Secretarul Camerei Deputaţilor Dumitru Pardău a precizat, miercuri, după şedinţa Biroului permanent al Camerei, că aceste scrisori vor fi citite în plen, pentru informarea parlamentarilor.

În prima scrisoare, şeful statului a arătat că Alianţa Nord-Atlantică a solicitat autorităţilor române să analizeze posibilitatea participării cu forţe la misiunea NATO de instruire a forţelor afgane de poliţie, NTO Training Mission în Afganistan/NTMA şi că CSAT a aprobat participarea României cu 66 de jandarmi, până la încheierea acestei misiuni.

Traian Băsescu a menţionat, în scrisoare, că participarea României la această misiune are un impact favorabil deosebit pentru întărirea poziţiei statului român în relaţiile cu statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice implicate în reglementarea situaţiei în zonă şi că fondurile necesare sunt asigurate de SUA, Ministerul de Interne suportând cheltuielile referitoare la salariile din ţară şi asigurările de viaţă.

În cea de-a doua scrisoare, Traian Băsescu a precizat că, urmare a rezoluţiilor 1970 şi 1973 ale Consiliului de Securitate al ONU, România va participa cu forţe şi mijloace la misiunea de impunere a unui embargo asupra armelor împotriva Libiei.

"Participarea la această misiune reprezintă pentru ţara noastră o confirmare a rolului său de furnizor de securitate, având, totodată, ca efecte benefice consolidarea profilului strategic al României ca membru responsabil al NATO şi al UE", a arătat şeful statului.

Băsescu a menţionat că CSAT a aprobat propunerile premierului referitoare l

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°