Biserica – monument de lemn de la Sălciva, din comuna Zam, judeţul Hunedoara, urmează să fie strămutată la Călăraşi. Localnicii n-au mai îngrijit-o, autorităţile locale şi centrale nici atât, astfel încât s-a ajuns la concluzia că singura soluţie pentru salvarea ei de la dispariţie este strămutarea. Sursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIU

1 /.

În centrul satului Sălciva, vreo 10 copilandri stau adunaţi lângă o casă povestind de-ale lor. O întrebare a "intruşilor" le provoacă zâmbete: "Ce? Vă interesează vechitura aia de biserică? E toată prăbuşită" spune unul dintre ei mirat.

Biserica – monument este situată aproape de "vatra" satului, iar la ea ajungi urcând o colină pe un drumeag străjuit de câţiva brazi. Odată ajuns, constaţi că e mult mai mare decât orice biserică veche de lemn din zona Hunedoarei şi a Banatului. E la fel de mare ca biserica cea nouă, de zid, ridicată la nici 20 de metri distanţă.

Prin cele câteva ferestre mici de pe laturi zăreşti totuşi o pictură murală aparte, "o adevărată biblie în imagini", cum le place să spună specialiştilor care au studiat-o. Pictura este distrusă aproape în totalitate. Mai bine de 10 ani, acoperişul a stat găurit, pe icoane a nins, a plouat an de an până prin 2009, când Ordinul Arhitecţilor a reuşit să obţină bani pentru acoperirea urgentă a edificiului cu folie de protecţie, până la următoarea fază, cea de restaurare totală, care ar fi urmat să aibă loc "in situ".

Soluţia cea mai comodă, strămutarea

Povestea bisericii de lemn de la Sălciva începe prin 1799, când în evidenţele contabile ale parohiei Sălciva apare o sumă alocată pentru "cuie pentru biserica nouă". La 1812 biserica era gata ridicată şi pictată. Vreme de aproape două secole, localnicii s-au rugat în ea, s-au căsătorit, şi-au botezat c