În ultima perioadă, senatorii PSD Alexandru Mazăre şi Nicolae Moga se regăsesc tot mai frecvent printre co-iniţiatorii unor propuneri legislative elaborate de alţi colegi de partid, prin care se încearcă introducerea unor modificări în diverse domenii de activitate. Interesant este că cei doi susţin o iniţiativă ce contrazice total practica PSD în administraţia publică locală.
Cei doi senatori PSD de Constanţa, Alexandru Mazăre şi Nicolae Moga, susţin o altă iniţiativă legislativă ce vizează modificarea şi completarea art.9 din Legea nr.39372004, privind Statutul aleşilor locali. În expunerea de motive, iniţiatorul şi ai săi colegi de partid, printre care se regăsesc şi senatorii constănţeni, susţin că, în prezent, legea nu distinge, sub aspectul procedurii aplicabile, între situaţiile ce pot duce la încetarea de drept a mandatului de ales local, ceea ce generează dificultăţi şi întârzieri în vacantarea locului şi validarea supleantului. Parlamentarii PSD propun reglementarea unei proceduri speciale, mai flexibile, pentru situaţia constatării încetării mandatului alesului local ca urmare a pierderii calităţii de membru al partidului sau organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales. Ei consideră că legea ar trebui să prevadă ca mandatul consilierului să înceteze de drept la data la care partidul pe listele căruia a candidat îi comunică primarului pierderea calităţii de membru.
Una susţin, altceva se practică în teritoriu
În ceea ce priveşte validarea sau invalidarea mandatului supleantului pentru locul devenit vacant ar trebui, în opinia semnatarilor proiectului legislativ, să se facă „în termen de maximum 20 de zile de la data prezentării documentelor necesare validării, (...) în caz contrar, la împlinirea termenului, mandatul acestuia este considerat ca fiind valid de drept". Totodată, ei vor ca şeful administraţiei