Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Şerban şi cei 7 omuleţi Gopo

Publicat in Romania Libera, miercuri 30 martie 2011 ·

„Eu când vreau să fluier, fluier" a fost marele câştigător al „Oscarurilor româneşti", obţinând şapte trofee, printre care şi pentru succesul la public, cu 55.000 de bilete vândute.

Marele câştigător al serii de luni a fost, incontestabil, lungmetrajul lui Florin Şerban, obţinând trofeul pentru Cel mai bun film al anului şi Cel mai bun regizor la gala considerată de critică „echivalentul Oscarurilor româneşti". Când Corneliu Porumboiu a anunţat premiul pentru Cel mai bun film, sala a ovaţionat în picioare.

Pelicula, nominalizată la 13 categorii, a mai obţinut premii pentru Cea mai bună actriţă într-un rol secundar (Clara Vodă), Cel mai bun sunet şi Cel mai bun debut. Filmul a primit şi două distincţii speciale, pentru cel mai mare succes de box-office, cu 55.800 de bilete vândute în România, şi premiul Tânără Speranţă, acordat lui George Piştereanu. La Berlin, în 2010, filmul a fost răsplătit cu Ursul de Argint - Marele Premiu al Juriului şi cu o distincţie acordată pentru noi perspective în cinematografie.

După numărul de premii, „Caravana cinematografică", în regia lui Titus Muntean, a fost cel de-al doilea film pe lista câştigătorilor la Gopo.

Ovaţii pentru Victor Rebengiuc

Publicul s-a dezmorţit greu, prima emisiune în direct a Galei Gopo debutând uşor stângaci, însă Andi Moisescu, gazda serii, a reuşit treptat să încălzească atmosfera. Dacă discursurile au fost anemice, iar prezenţa scenică a prezentatorilor/câştigătorilor puţin inspirată, maes-trul Anuşavan Salamanian sau Victor Rebengiuc au dat clasă auditoriului. Inginerul de sunet Anuşavan Salamanian, realizator al coloanei sonore a peste 170 de filme, a fost premiat pentru întreaga activitate, el fiind singurul care şi-a respectat audienţa citind dintr-un discurs coerent şi distins. A povestit că a avut şansa ca la începuturile sale să lucreze cu Gopo: „Am avut marea şansă d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudine 6,9 în sud-vestul Japoniei

News.ro acum 56 minute
Agenţia Meteorologică din Japonia a emis luni o avertizare de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 6,9 a avut loc în largul coastei de sud-vest a Japoniei, relatează CNN. Cutremurul a avut loc în jurul orei locale 21:19 (14:19, ora Românie

Ilie Bolojan: Forul statutar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul statutar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum o ora
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum 3 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Peste 1.500 km de şosele şi căi ferate au primit Acord de mediu în 2024 şi urmează să fie construite în anii următori, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

News.ro acum o ora
Peste 1.500 de kilometri de şosele şi căi ferate au primit acord de mediu, în 2024, urmând să fie construite în anii următori, iar alţi aproximativ 1.000 de kilometri de infrastructură rutieră şi feroviară se află în procedură de evaluare a impactul

Vreme schimbătoare în Dobrogea. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Ziua Constanta acum o ora
Vremea în Dobrogea în perioada 13-26 ianuarie Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. În 14 ianuarie media maximelor termice va scădea până la 2

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

UE acordă Ucrainei şi Moldovei ajutor umanitar în valoare de 148 de milioane de euro

Mediafax acum 30 minute
Ajutorul a fost anunţat în timp ce comisarul european Hadja Lahbib, responsabil cu gestionarea crizelor, a vizitat Ucraina pentru a discuta despre provocările umanitare pe măsură ce războiul împotriva Rusiei continuă, relatează Reuters. Finanţarea e

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Imagini unice din primul tunel de autostradă din România. Cum a fost construit

Libertatea acum o ora
Imagini inedite au fost publicate de canalul YouTube Raducu P Drum  care arată cum este construit tunelul Momaia, din județul Argeș. Lucrările au început în toamna anului 2023, acesta fiind primul tunel forat de autostradă din România, relatează Hot

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/4°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°