Nuclearelectrica le-a cerut senatorilor să stopeze atacurile la adresa companiei
Budulan: Dacă nu le construim, România va deveni dependentă de energia din exterior
Problemele energiei nucleare din întreaga lume, împinse la maximum de fenomenul Fukushima, se extind rapid şi artificial şi în ţara noastră, cu toate că sistemul folosit la Cernavodă este mult mai tânăr şi, deci, mai performant decât cel al japonezilor. Pe lângă problemele cu acţionariatul EnergoNuclear, provocate de retragerea unor mari companii internaţionale din proiectul construirii reactoarelor 3 şi 4, oficialii Nuclearelectrica mai sunt şi "hărţuiţi" din toate părţile, prin asocierea incorectă dintre reactoarele noastre de tip CANDU şi cele de la Fukushima.
Bombardat din toate părţile de cereri de lămurire a efectelor unor posibile evenimente nefaste asupra Unităţilor 1 şi 2, directorul general al Nuclearelectrica, Pompiliu Budulan, le-a cerut ieri senatorilor să stopeze atacurile la adresa companiei, arătându-le că în cazul în care reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă nu se vor construi, România va deveni dependentă de energia din exterior. "În Europa, reactoarele noastre sunt cele mai tinere. În perspectiva în care vrem să mai construim încă două grupuri. Dacă nu le construim, România va deveni dependentă de energia din exterior. (...) Toată imaginea care ni se face acum e o imagine care face ca România să nu mai construiască cele două reactoare", a declarat ieri Pompiliu Budulan în timpul unor audieri la Senat.
CE ne-a dat avizul
El a adăugat că, în condiţiile în care termocentralele generează probleme foarte mari de mediu, trebuie să se finalizeze construcţia reactoarelor 3 şi 4, "mai ales că există avizul Comisiei Europene de construcţie a două grupuri nucleare". "Obţinerea avizului favorabil al Comisiei Europene validează importanţa proiectului în