STUDIU. Cel puţin 800 de adulţi şi 200 de nou-născuţi au murit din cauza poluării aerului din Capitala României, între 2004-2009.
Acum doi ani, 300 de persoane ar fi putut evita internarea în spital, dacă aerul din Bucureşti ar fi fost mai puţin poluat. Aşa arată rezultatele unui studiu realizat de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis. În plus, între 2004-2009, peste 800 de adulţi şi peste 200 de nou-născuţi au murit din cauza poluării cu pulberi în suspensie de tip PM10 (un complex de particule solide foarte mici cu diametru de mai mic de 10 micro metri – mai comun cunoscute ca praf, n.r.), care potenţează afecţiunile respiratorii. Asta în contextul în care studiile de specialitate, Uniunea Europeană (UE) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) apreciază efectele poluării atmosferice asupra sănătăţii oamenilor (în special în privinţa pulberilor în suspensie) ca fiind „extrem de serioase”.
Mai mult, prin reducerea poluării cu PM10 ar putea fi redus numărul persoanelor internate cu afecţiuni respiratorii cronice de ordinul sutelor, arată studiul dat publicităţii astăzi. Concluziile acestuia indică faptul că în Bucureşti se înregistrează depăşiri substanţiale şi frecvente ale limitelor impuse de UE şi OMS. “În momentul de faţă, legislaţia românească privind calitatea aerului nu respectă cerinţele europene, monitorizarea calităţii aerului este incompletă, mai multe substanţe poluante înregistrează valori peste limitele de pericol pentru sănătatea umană, iar populaţia nu are o modalitate la îndemână pentru a evalua în mod realist şi coerent calitatea aerului pe care îl respiră”, a explicat Irina Boţa, autoarea studiului. Numai prin reducerea spitalizărilor în Bucureşti în 2009, statul ar fi putut să economisească aproximativ 400.000 de RON, potrivit cercetării Ecopolis.
Studiul a monitorizat datele privind calitatea aerului validate de Agenţia Naţio