Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret /Maria Petrutz: Prozatoarea care tinde la dramaturgie

Publicat in Adevarul, miercuri 30 martie 2011 ·

Până acum a scris zeci de schiţe şi nuvele, câteva piese de teatru, iar acum se pregăteşte să-şi publice primul roman. Spune să sursa sa de inspiraţie este viaţa de zi cu zi iar idolul său este americanca Anne Rice.

A început să pună pe hârtie într-o formă artistică tot ce vede zilnic pe stradă aproape imediat ce a învăţat să scrie. Anii au trecut, iar acum Maria deţine deja un portofoliu consistent de compoziţii. „Până acum am scris câteva zeci nuvele, schiţe, în general proză scurtă. Mă inspir din realitate, din ceea ce văd. Uneori văd ceva mai deosebit pe stradă care poate deveni ceva interesant pentru mine”, ne-a spus Maria Petrutz.

Inspirată de Anne Rice

Chiar dacă are doar 16 ani, Maria lucrează de ceva timp la un roman pe care vrea să îl publice cât de curând. În paralel, are în lucru şi o carte inspirată din discuţiile purtate pe internet. „Ideea romanul a pornit de la participarea la un concurs, pentru care îmi trebuiau câteva pagini dintr-un roman şi m-am gândit că de ce să nu scriu unul întreg. M-am inspirat din romanele lui Anne Rice şi a ieşit ceva interesant. Are ca temă vrăjitoria, este un thriller. Acum mai scriu o carte care cuprinde arhivele de la Messenger aşa cum în trecut cărţile erau inspirate din scrisori”, ne-a mărturisit Maria.

De-a lungul timpului, a obţinut şi numeroase premii la olimpiadele şi concursurile şcolare de limbă şi literatură română. „Am luat de la menţiune la premiul întâi, am fost la multe

concursuri. Primul loc l-am obţinut pentru proză şi poezie anul trecut la un concurs desfăşurat la nivel naţional”, ne-a spus tânara scriitoare.

O altă pasiune: limba engleză

Pe lângă scriiturile în limba română, Maria Petrutz se ocupă şi de compoziţii în limba lui Shakespeare. Nu ratează niciun concurs în engleză, acum chiar se pregăteşte pentru celebrul Cambridge. „Sp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°