Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marin Tarţa este directorul îndrăgostit de motoare

Publicat in Adevarul, miercuri 30 martie 2011 ·

Din patru în patru ani intervine câte o schimbare esenţială în viaţa lui. Şi-n carieră, au intervenit schimbări tot la acest interval. Chiar şi fetele sunt născute la patru ani.

Marin Tarţa a absolvit o facultate de inginerie pentru că îi plăceau mai mult materiile „reale“. La vremea când şi-a finalizat studiile superioare, era deja „inflaţie“ de ingineri şi s-a reprofilat. „N-am avut prea multe opţiuni şi m-am orientat spre vânzări. În 1995 era un domeniu nou pe piaţă“, explică Marin Tarţa.

A început „de jos“

Chiar dacă de are deja un deceniu de când este director la o societate de distribuţie care acoperă două judeţe, Marin spune că nu a fost dintotdeauna aşa. „Am lucrat de toate. De la renovări de spaţii comerciale, până la făcut de colete. Am încărcat maşina dacă a fost cazul“, explică băimăreanul.

Timp de aproape nouă luni a fost director la o firmă de distribuţie băimăreană cu punct de lucru la Bucureşti, dar dorul de casă l-a făcut să revină la Baia Mare unde a deschis una dintre primele firme de distribuţie a cafelei din judeţ. A condus această reprezentanţă timp de patru ani, iar din 2001 a preluat conducerea societăţii unde este şi astăzi.

Motoarele, un mod de eliberare

În urmă cu patru ani, şi-a spus că este timpul pentru o nouă provocare în viaţa lui. Spune, zâmbind, că totul în viaţa lui are o ciclicitate legată de cifra patru şi şi-a cumpărat primul lui motor, o Honda Shadow cu motor de 600 de centimetri cubi. „Timp de o lună m-am uitat la motor în garaj pentru că n-am avut timp să-mi iau categoria A“, explică bărbatul.

Abia la un an „s-a aliniat“ altor motociclişti din oraş şi şi-a achiziţionat o Honda VTX 1300, un model clasic al gamei, o replică a motoarelor Harley produsă în anul 1970. „Asta am simţit că mă reprezintă. Am deja o vârstă şi nu cred că mi s-ar fi potrivit alt mod

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 31 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°