Manipularea – în diversele ei forme de manifestare – este în fapt o formă a războiului psihologic. Cand Sun Tzu a scris „Arta războiului”, cu siguranţă că nu s-a gândit la ce forme elaborate va cunoaşte acesta în decursul evoluţiei umanităţii. De fapt, problema pe care ar trebui să ne-o punem cu toţii, este dacă evoluăm cu adevărat sau ne autodistrugem puţin cu fiecare zi? Insidioasă, împletind elemente de adevăr cu altele ce ţin de domeniul ficţiunii, manipularea prin cuvânt şi imagine are o putere de persuasiune extraordinară determinând publicul ţintă – ce joacă rol de receptor – să gândească şi să acţioneze în sensul dorit de emiţător. Este vorba de o manipulare în masă, acţiune desfăşurată concomitent cu distrugerea unor valori morale, sociale, familiale şi religioase. Din punctul de vedere al emiţătorului, succesul acţiunii nu ţine numai de modul cum este pregătită manipularea, de durata şi modalităţile de acţiune, ci ţine mai ales de calitatea publicului receptor, de gradul lui de instruire, public căruia i se induc treptat sentimente, convingeri ţi idei, care-i nu-i aparţin şi pe care probabil nu le-ar fi avut niciodată dacă n-ar fi fost supus unei permanente şi insistente acţiuni de manipulare. Astfel, cuvântul ca formă de expresie a tot ce este mai nobil în forma de manifestare a inteligenţei umane, capătă din ce în ce mai mult valenţe distructive, de destructurare a convingerilor proprii. Cu cât publicul ţintă este mai puţin instruit şi educat, manipularea prin cuvânt este mai facilă, iar obiectivul urmărit este mai uşor de atins. La fel şi în cazul imaginilor manipulatorii care se adresează subconştientului. Nu există manipulare fără manipulatori şi nici manipulare de dragul manipulării. Întotdeauna există scopuri, iar cei care le urmăresc stau de cele mai multe ori în umbră şi acţionează prin interpuşi, persoane inteligente, dar lipsite de caracter