Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început evacuarea pacienților din spitalele care se transformă în cămine de bătrâni

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 30 martie 2011 ·

În majoritatea spitalelor pentru care autorităţile locale pot accesa noul program guvernamental de „Dezvoltare a reţelei de cămine pentru persoanele vârstnice” a început redistribuirea personalului, dar şi a pacienţilor internaţi.

Există şi unele unităţi din judeţele Ialomiţa, Prahova şi Vâlcea unde numărul persoanelor internate a crescut în ultimele zile, fără justificare medicală, conform informaţiilor transmise din teritoriu.

Cseke Attila, ministrul Sănătăţii a susţinut ieri o videoconferinţă la care au participat reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică, cei ai serviciilor de ambulanţă şi ai inspectoratului pentru situaţii de urgenţă în care s-a pus la punct planul de evacuare a pacienţilor, care vor fi transferați la alte spitale din județ.

„În fiecare dintre judeţele vizate avem pregătite mijloace de transport medicalizate, ambulanţe, pentru a asigura transferul pacienţilor, în siguranţă, acolo unde ne este solicitat acest lucru. De altfel s-a început acest proces. Judeţul Arad a şi finalizat operaţiunea”, a spus Cseke Attila, după videoconferinţă.

Ce se întâmplă cu personalul

S-a discutat şi despre situaţia redistribuirii personalului medical şi cel auxiliar. Ministerul Sănătăţii a anunţat că 678 de medici şi 2.086 de asistenţi medicali pot opta pentru posturi în cadrul căminelor pentru persoane vârstnice nou înfiinţate sau pentru posturile vacante din sistemul sanitar pe aceeaşi specialitate sau în serviciul de ambulanță.

„În ceea ce priveşte redistribuirea de personal, vă rog să transmiteţi în teritoriu că şi personalul din unităţile pentru care autorităţile locale nu doresc să intre în programul MS şi al Ministerului Muncii poate opta pentru redistribuirea în alte unităţi sau în serviciul de ambulanţă”, a declarat Cseke Attila.

Spitalele care nu cer transforamarea în cămine rămân fără finanțare

Spitalele care pâ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum 48 minute
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum 40 minute
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naționale 2025 Acces gratuit la Muzeul Național de Istorie a României

Ziua Constanta acum 29 minute
Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Istorie a României ofera acces gratuit tuturor vizitatorilor miercuri, 15 ianuarie. Vizitatorii pot explora expoziții permanente precum Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian, Lapidarium și

Dan Negru vrea să candideze la alegerile prezidențiale: „Luăm lejer cele 300.000 de voturi și recuperăm banii de la stat”

HotNews acum 4 ore
Realizatorul TV Dan Negru a anunțat marți că ia în calcul să candideze la alegerile prezidențiale din acest an, luând în calcul câți bani decontează AEP pentru cei care intră în cursa electorală și obține suficiente voturi. „Mă gândesc să candidez l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 2 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Un al doilea picior amputat furat de la Spitalul Cantacuzino, găsit de polițiști

Ziua Constanta acum o ora
Polițiștii Capitalei au făcut încă o descoperire, în cazul picioarelor amputate furate de la Institutul Cantacuzino din București. Potrivit surselor stiripesurse.ro, în zona deșeurilor a mai fost găsit, marți, 14 ianuarie 2025, unul dintre picioarel

Studiu: Companiile „luptă” să-i țină pe loc, dar românii tot vor să-și schimbe jobul

Wall-Street.ro acum o ora
Piața muncii din România se confruntă la începutul anului cu o dinamică intensă, conform unui sondaj realizat de platforma online de recrutare bestjobs, 62% dintre angajați intenționează să-și schimbe locul de muncă în următoarele șase luni, arată u

10 țări europene, printre care și România, cer renunțarea totală la importurile de gaze rusești

HotNews acum o ora
Un număr de 10 țări europene, printre care și România, cer UE să renunțe la importurile de gaze din Rusia atât prin conducte, cât și pe mare sub formă de gaze lichefiate (LNG), potrivit unui document citat de Reuters. Până acum, UE nu a impus elimin

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°