Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit pentru mâine termen pentru dezbaterea recursului procurorilor anticorupţie împotriva deciziei din 25 martie a Curţii de Apel Bucureşti, care a decis cercetarea în libertate a liderului sindical Marius Petcu, suspectat de luare de mită. Curtea de Apel Bucureşti arată, în motivarea deciziei prin care liderul sindical Marius Petcu a fost lăsat în libertate, că promisiunea făcută de acesta denunţătorului, privind atribuirea unei alte lucrări contra unui comision, nu poate constitui un indiciu că Petcu pregătea o nouă infracţiune.
Potrivit motivării deciziei din 25 martie a Curţii de Apel Bucureşti, prin care propunerea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a liderului Federaţiei Sanitas, Marius Petcu, a fost respinsă, „motivul invocat de procuror, referitor la acordul, de principiu, pe care şi l-ar fi dat inculpatul, în sensul că urmează a atribui o lucrare similară, pentru care va primi un comision, sub formă de mită, nu poate constitui, în opinia Curţii, un indiciu că pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni de corupţie“.
Mai mult, judecătorii au apreciat că promisiunea de atribuire a unei lucrări „nu poate duce la concluzia că inculpatul şi-a luat angajamentul ca, pe viitor, să comită o infracţiune de luare de mită“.
Pe de altă parte, judecătorii au apreciat că pericolul pentru ordinea publică trebuie să fie actual, în sensul de a impune, ca necesară, privarea, de îndată, de libertate, a unei persoane. „Din această perspectivă, Curtea constată că nu există motive rezonabile şi suficiente pentru a considera că, lăsat în libertate, inculpatul va comite alte fapte prevăzute de legea penală. Previziunea asupra atitudinii viitoare a inculpatului trebuie raportată unor criterii obiective, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la o concluzie arbitrară, astfel încât orice persoană suspect