Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un băieţel de cinci ani a ajuns la spital cu degete luxate dar a fost diagnosticat cu leucemie

Publicat in Adevarul, miercuri 30 martie 2011 ·

O tânără mămică din Buzău se luptă de câteva săptămâni să îşi salveze copilul, pe care doctorii l-au diagnosticat cu leucemie. Georgiana Ţiplică are mare nevoie de bani pentru tratamentul scump al băieţelului, pe care singură nu-i poate asigura. Mai mult, ea şi copilul au rămas şi fără sprijinul tatălui micuţului, despre care spune că i-a părăsit la auzul diagnosticului.

Drama familiei Ţiplică a izbucnit brusc, în primele zile ale lunii martie. O ciondăneală obişnuită, între fraţi, s-a terminat pentru micuţul Eduard Florin cu luxarea a două degete. Alarmată de ţipetele de durere ale copilului, mama a mers cu acesta la secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean. Aici a început să se contureze un al doilea diagnostic, în afara celui iniţial, mult mai grav.

„După ce l-au îngrijit, medicii i-au luat sânge pentru analize şi în câteva ore mi-au zis că este suspect de leucemie. Eu am observat o paloare a feţei băiatului meu dar nu mă gândeam că ajung la spital cu o problemă şi plec cu alta, mult mai gravă”, spune Georgiana Ţiplică.

Copilul a fost transportat la Spitalul Fundeni, unde i-a fost confirmat diagnosticul. Medicii i-au spus buzoiencei că băiatul ei se află într-un stadiu incipient, din fericire, care permite tratamentul. Este însă foarte costisitor, iar Georgiana este îngrijorată că nu va avea de unde să i-l plătească.

„Mi-au spus că tratamentul cu citostatice şi cu medicamentele care le fac suportabile pentru organism durează cel puţin 45 de zile, putând ţine până la trei luni. Cel puţin 50 de euro mă costă tratamentul săptămânal, numai medicamentele. În plus, trebuie să îi asigur un regim aparte de hrană, din două în două ore. Până acum m-a ajutat o colegă de salon, dar nu ştiu ce voi face în continuare”, se plânge Georgiana.

Femeia de 30 de ani a muncit până anul trecut în străinătate, pentru a-şi plăti datoriile din ţar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 11 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 10 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației conform căreia Joe Biden a murit în 2020 și a fost înlocuit cu „clone”

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației nefondată prin care se pretinde că predecesorul său, Joe Biden, a murit și a fost înlocuit de clone robotice, relatează The Independent. Duminică dimineață, republicanul în vârs

Metaloglobus a promovat în premieră în Superligă

HotNews acum 4 ore
Metaloglobus București a promovat în premieră în eșalonul de elită al fotbalului românesc, după ce a învins Politehnica Iași cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe teren propriu, în manșa secundă a barajului pentru menținere/promovare în Superli

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în baze aeriene

News.ro acum 5 ore
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 11 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

USR anunță consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

HotNews acum 6 ore
USR a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, transmite Agerpres. Consultările sunt planificate pentru marți, 3

Comandantul forțelor terestre ucrainene a demisionat după atacul rusesc care a ucis 12 soldați pe poligonul de antrenament

HotNews acum 7 ore
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Mihailo Drapatî, a anunțat duminică că și-a depus demisia, în urma unui atac rusesc care a ucis 12 militari aflați sub comanda sa, transmite Kyiv Independent. „Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția d

Avertizare hidrologică de Cod portocaliu pentru zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă/ Alte câteva judeţe din centrul şi nordul ţării sunt sub avertizare de Cod galben HARTA

News.ro acum 4 ore
Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu pentru câteva zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă, la ora 9.00. De asemenea, până luni la prânz, este în vigoare o avertizare Cod galben pentru mai multe judeţe din centrul

Marius Tucă Show începe luni, 02 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/30°
mar.

18°/30°
mie.

19°/31°
joi

19°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°
mie.

17°/27°
joi

17°/30°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/28°
mar.

18°/24°
mie.

18°/24°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

17°/28°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/29°
mar.

17°/29°
mie.

18°/30°
joi

18°/31°