Azi, la ieşirea din sediul DNA, unde s-a prezentat pentru studierea materialului de urmărire penală în dosarul său, deputatul PDL Dan Păsat a declarat că toate bunurile i-au fost puse sub sechestru asigurator de către procurori "până la concurenţa sumei de 1-2 miliarde". Păsat a precizat că a semnat un proces verbal în acest sens şi că procurorii anticorupţie urmează să trimită dosarul în judecată.
Dan Păsat este cercetat în stare de libertate, după ce Parlamentul a respins cererea Ministerului Justiţiei, înaintată la 4 noiembrie 2010, de reţinere şI arestare preventivă a acestuia. Ca urmare, la data de 11 februarie 2011, procurorii i-au impus deputatului PDL Dan Păsat aplicarea interdicţiei de a nu părăsi ţara. El nu are voie să ia legătura cu martori sau cu ceilalţi inculpaţi din dosar şi trebuie să respecte un orar impus de Poliţie.
Potrivit DNA, în perioada 2009 - 2010 Dan Păsat, în calitate de deputat, iar din data de 21 decembrie 2009 şi de secretar general al PDL Giurgiu, cu încălcarea regimului incompatibilităţilor, prin acţiuni de şantaj ori prin folosirea autorităţii şi influenţei sale ca om politic, a acţionat pentru a obţine, pentru sine sau pentru persoane apropiate, beneficii necuvenite provenind din contracte de achiziţii publice, încheiate cu primării de pe raza judeţului Giurgiu şi derulate prin firma sa - SC Prod Invest SRL. Atunci când a întâmpinat opoziţie din partea reprezentanţilor administraţiei publice locale ori a firmelor care îşi adjudecaseră contractele de achiziţie publică, inculpatul a recurs la diverse forme de intimidare, mergând până la ameninţări şi acte de violenţă.
În acest dosar este acuzat şi Bogdan Cantaragiu, fostul preşedinte al PDL Giurgiu şi actualul lider al organizaţiei sectorului 1 Bucureşti, acuzat printre altele că s-ar fi folosit de influenţa sa pentru a determina un primar din judeţul